Follow up: „Alchimie cu poveşti şi vise” – partea I

poză 3poză 1poză 2Iată că a fost odată ca niciodată o frumoasă seară de februrie, în ajun de lună nouă, în care povestaşi din toate colţurile ţării (şi asta nu e o metaforă) s-au adunat să-şi depene poveştile despre biruinţa sufletului asupra răului şi să-şi scoată din amorţire povestitorul interior.

Căutarea sinceră din inima lor a făcut ca semnificaţii, simboluri şi arhetipuri străvechi să revină viguros la viaţă şi să îi potopească cu belşug de înţelegeri şi emoţii noi, care au dat naştere unor poveşti luminoase şi pline de tâlc. Iată, doar câteva dintre ele:

Sora geamănă

            A fost o dată ca niciodată o prinţesă care trăise toată viaţa ei sub influenţa unei ursite de bun agur, ursitoarele ei fiind extrem de darnice şi generoase cu ea. Astfel, prinţesa noastră crescuse frumoasă, înţeleaptă şi plină de daruri, îşi găsise alesul inimii, se căsătorise cu el şi traiau împreună în pace, armonie şi iubire, crescându-şi copiii şi cârmuindu-şi cu dragoste regatul. Toate le mergeau din plin şi trăiau parcă sub semnul unei mari binecuvântări până când, într-o zi prinţesa avu un vis în care un bătrân înţelept îi vestea faptul că are o soră geamănă ce fusese închisă într-o temniţă întunecată încă de la naştere, pentru că părinţii consideraseră că nu au suficiente daruri pentru amândouă.

Trezindu-se, prinţesa nu-şi mai putea găsi liniştea până când, într-un final, la capătul a îndelungi căutări, ea îşi găsi sora. Însă regăsirea a fost mult mai dureroasă decât căutarea, căci…

A doua parte.

            Sora geamănă era mult prea supărată aflând că destinul ei fusese atât de crunt, timp în care prinţesa noastră s-a bucurat de tot ce a fost mai bun pe lume.  Timpul a trecut şi prinţesa noastră se chinuia din răsputeri să îşi convingă sora de bunătatea ei.

Eforturile păreau a fi în zadar. Până într-o zi când s-a produs miracolul… Agitându-se, sora geamănă, în furia ei nespusă, începuse să dea vina pe toată lumea dimprejur, pe servitori, pe zei, pe soare. Şi în furia ei, căzuse epuizată la pământ şi adormi.

La trezire, sub adierea blândă a vântului, mângâiată de razele soarelui, îşi deschisese sufletul îngheţat şi îşi dădu seama cât de minunat este să te bucuri de lucrurile simple.

Şi cât este de frumoasă viaţa adevărată şi faptul că mai are timp să se bucure de tot ceea ce îi oferă existenţa ei. Şi-a dat seama că într-un fel a fost chiar norocoasă, că a devenit foarte puternică şi înţeleaptă întrucât avusese timp să citească foarte mult.

Astfel a închegat o frumoasă relaţie cu sora ei, s-a căsătorit şi a devenit o regină de o înţelepciune neasemuită.

Life is beautiful. Orice neajuns este o opoturnitate care ne împlineşte.

Sfârşit

Povestea pescăruşului care zboară foarte sus ca să vada cât mai departe

            Într-o zi pe parcursul urcării sale, în calea lui apăru o cărămidă cu o cască de pilot de avion, care zbura. Zbura altfel decât îşi putea închipui pescăruşul.

Şi el uimit se opri din avântul spre înaltul cerului ca să înţelegă de ce zboară cărămida şi cum şi de ce avea cască de pilot. Şi făcu asta multă vreme pentru că nu găsea răspuns.

Până când înţelese.

El o făcea să zboare. El o susţinea. Fără el ar cădea ceva ce aparent n-ar putea să zboare. Şi astfel se trezi prins între două lumi cu muzica de la “The Clash”, cântând pe fundal : should i stay or should i go.

A doua parte.

Pescărusul scăpă cărămida, iar cărămida începe să plângă şi să ţipe. Jos în vale era tolănit Zeul Vântului, el o vede şi zâmbind începe să sufle în cărămidă. Cărămida deschide ochii şi strigă de fericire.

–  Pescăruşule, vezi? Eu nici măcar nu am aripi şi tot pot zbura!

Pescarusul zâmbeşte şi spune:

–  Vrei să călătorim împreună?

Cărămida voioasă tare îi acceptă invitaţia. Astfel s-a format o prietenie eternă, între un pescaruş şi o căramidă ce avea o cască de pilot de avion.

Sfârşit

Povestea ţestoasei cu carapacea de aur

A fost odată ca niciodată o mică broască ţestoasă ce avea o carapace de aur. Carapacea era de patru ori mai mare faţă de trupul ei firav şi strălucea în lumina soarelui. Ţestoasa trăia pe insula Ema din polul nord, într-o comunitate de 2435 de broaşte ţestoase.

Boa, pentru că acesta e numele ei, era căsătorită şi era cea mai invidiată din comunitate.

Celelalte broaşte o bârfeau de dimineaţa până seara. Ba ca e prea norocoasă, ba că e grasă,  ba că e rea şi din cauza asta Zeul Broscoi a blestemat-o să nu fie niciodată mamă.

Boa se plimba aparent mândră prin apă şi pe uscat, dar atunci când se aşternea seara, ea plângea. O durea spatele şi îi era frig, pentru că noaptea carapacea ei de aur îngheţa şi nu îi ţinea de cald.

Broscoiul Tufi, care era soţul ei, venea şi o lua în braţe, spunându-i că zeul o să le dăruiască şi lor un copil. Pentru că mai era doar o săptămână până la aniversarea a 47 de ani, Boa nu mai avea speranţă şi se resemnase la gândul că e prea batrână ca să mai fie mamă.

A doua parte.

Când, într-o zi ploioasă, a venit un fulger tăios ce a atins-o la picior. Atunci speriată de fulgerul tăios, a realizat că nu contează ce spun bârfitoarele din lac, că nici măcar dorinţa ei arzătoare de a avea un copil nu mai conta atâta timp cât ea nu-şi poate ocroti viaţa. Lecţia ce a învăţat-o, faptul că atâta timp nu apreciezi viaţa însăşi aşa cum este ea, cu sau fără copil, i-a adus în cele din urmă copilul mult dorit, la frumoasa vârstă de 100 de ani.

Şi aşa a trăit până la adânci bătrâneţi alături de familia sa, de unde s-a înălţat cu tot cu corp în cele mai înalte ceruri.

Sfârşit

Pisica cea curioasă

Prima parte.

            A fost odată ca niciodată pentru că aşa încep poveştile, dar eu vreau să-ţi spun despre o pisică pe care o aveam în curtea din spate. Nu era pisica mea, dar apărea mereu acolo. La început am încercat să mă aproprii de ea, iar ea părea curioasă să mă recunoască la rândul ei, dar când m-am apropiat de ea, gata s-o mângâi, au apărut în curte şi pisicile mele, iar pisica străină s-a speriat şi a fugit. De atunci am văzut-o de mai multe ori şi în curtea din spate, ori bătându-se şi fugărindu-se cu pisicile mele, ori ademenindu-le la joacă, dar dacă acestea răspundeau jocului, ea devenea agresivă şi apoi fugea. Am mai vrut să mă apropri de ea de câteva ori, chiar s-o hrănesc, dar nu mai vroia să vină la mine. Cred că e din cauza celorlalte pisici. Uneori când eu şi pisicile mele stăteam relaxaţi pe verandă, cu vreuna dintre ele venind să-şi primească porţia de dragoste şi oferind la rândul ei, vine şi străina şi se uită la noi. Uneori are chiar curaj să se aproprie, dar nu uită să mârâie pe pisicile mele ca acestea să nu uite să păstreze distanţa. Şi se aşează lânga noi, uneori chiar destul de aproape. Dacă încerc să o mângâi, ea pleacă. Dar dacă o las în pace şi doar îi zâmbesc sau îi spun că e bine-venită, stă şi ea cu noi, uneori chiar relaxată. A şi tors de câteva ori, iar cel mai aproape mi s-a aşezat să doarmă pe spătarul scaunului, ca şi cum mi-ar fi stat pe umăr.

Nu ştiu ce să fac cu ea!

A doua parte.

Dragostea ei e binevenită sub orice formă. Şi ori de câte ori mă bucur de dragostea pisicilor mele, realizez că mă bucur şi de dragostea pisicii din curte. La început m-am întristat că nu o pot atinge, dar mă mulţumesc să o admir de la distanţă. Practic nu există distanţă căci ea mă iubeşte, iar eu o iubesc, chiar dacă nu există atingere.

Avem parte de cea mai pură formă de dragoste.

Şfârşit

Povestea noastră nu se încheie însă aici! Miercuri, într-a douăzeci şi cincea zi a Făurarului ne vom întâlni din nou pentru a depăna noi poveşti care să ne ajute în trecerea pragului către noi înşine şi către dimensiunea noastră eroică. Vom crea împreună un ritual simbolic de eliberare din temniţa credinţelor limitative şi a sabotorilor interiori, iar apoi vom celebra seminţele unei vieţi noi, cu aripile larg deschise. Aşadar, vă aşteptăm cu drag miercuri, de la 18:30, la Casa Margarit. happy

PS: Rezervările se fac doar pe bază de înscrieri la monica@psihologieanalitica.ro (0746107106) sau mariusmarincas@gmail.com (075158913). Mulţumim!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

testolivian