De ce avem nevoie de psihoterapie?

jacobs-ladder-william-blakeExistă momente în viața fiecăruia dintre noi în care ne simțim copleșiți sau rătăciți printre problemele zilnice. Sunt clipe în care, depășiți fiind de grijile cotidiene, nu reușim să mai întrevedem sensul propriei existențe. Ajungem uneori să nu mai știm cine suntem de fapt, care ne sunt adevăratele vise și aspirații. Dar mai ales nu înțelegem ce căutăm noi în această fundătură în care ne-a adus propria viață și care nu pare să ne ofere nici un orizont de împlinire a ceea ce suntem în cel mai înalt grad.

Un astfel de context este extrem de prielnic pentru instalarea anumitor tulburări precum: depresia, stresul prelungit, anxietatea, nevroza, atacurile de panică, fobiile, dependențele, blocajele emoționale, insomniile, coșmarurile repetitive, lipsa poftei de viață, dezechilibrele relaționale, scăderea stimei de sine, sociopatia și altele.

Orice tulburare de acest gen poate deschide un drum cu două direcții: fie spre resemnare, plafonare și în cele din urmă blocare în starea de neputință, fie spre asumarea și confruntarea problemei respective, care poate aduce cu sine rezolvarea ei.

Ascunsă tainic în miezul durerii stă însăși șansa vindecării și calea ce duce spre eliberarea de sine. Psihoterapia creează contextul de a trata împreună aceste dificultăți și, mai mult decât atât, de a evolua în direcția autocunoașterii, a identificării sensului personal și a întregirii de sine.

Servicii oferite 

– Psihoterapie individuală

– Dezvoltare personală și optimizarea comportamentului

– Psihoterapie pentru copii și adolescenți

– Consiliere vocațională în vederea identificării unui drum profesional adecvat

– Terapie de cuplu

– Consiliere parentală

– Terapie prin joc si tehnici creative (copii, adolescenți, adulți)

– Dezvoltarea abilităților emoționale și sociale la copii

– Consiliere psihologică pentru canalizarea voinței

– Terapie pentru depășirea unui impas, pierdere, doliu etc.

-Terapie pentru eliberarea de dependențe

– Workshop-uri de dezvoltare personala

 

Servicii corporate

– Consiliere și psihoterapie individuală

– Grupuri de dezvoltare personală

Tarifele sunt adaptabile fiecărei persoane în funcție de posibilitățile, resursele sau dificultățile sale.

Pentru detalii și programări, sunați la 0746107106.

Add A Comment