Warning: in_array() expects parameter 2 to be array, string given in /home/psiholo1/public_html/wp-content/plugins/wordpress-mobile-pack/frontend/sections/show-rel.php on line 49

Warning: array_intersect(): Argument #2 is not an array in /home/psiholo1/public_html/wp-content/plugins/wordpress-mobile-pack/frontend/sections/show-rel.php on line 54

Ce e psihoterapia analitică?

În sens larg, psihoterapia este o terapie a sufletului și presupune vindecarea suferințelor sau conflictelor emoționale ale pacientului.

Psihoterapia analitică se axează în mod primordial pe ceea ce este valoros şi bun în pacient, îi celebrează unicitatea şi sprijină întărirea eului. Un psihoterapeut analitic nu caută boala sau încadrarea pacientului său într-un sindrom psihiatric sau altul, ci se axează, în primul rând, pe crearea unei relaţii autentice şi profunde.

Întregul demers analitic încurajează capacitatea eului uman de a se dezvolta, de a intra în relaţie cu Sinele, de a deveni conştient de natura sa creativă, dar şi de importanţa propriilor responsabilităţi.

 Jung identifică două scopuri fundamentale ale demersului psihoterapeutic – primul ţine de vindecarea rănilor sufleteşti, iar cel de-al doilea, de călăuzirea pacientului pe drumul spre propria individuare, spre identificarea sensului profund şi individual al vieţii sale.

Procesul de individuare poate fi înţeles ca un dialog continuu între conţinuturile conştiente şi cele inconştiente unite prin simbol. În sens jungian, dezvoltarea creativă a personalităţii devine posibilă prin formarea simbolurilor.

Demersul psihoterapeutic este în acelaşi timp un proces de integrare şi de relaţionare, întrucât ceea ce a fost vătămat relaţional, nu poate fi vindecat decât relaţional. «Omului care nu relaţionează îi lipseşte întregirea, pe care o poate atinge doar prin suflet şi sufletul nu poate exista fără cealaltă parte a sa pe care o găseşte întotdeauna într-un tu.» (Jung, «Psihologia Transferului», pg, 445)

Un alt aspect terapeutic important ţine de creşterea autonomiei pacientului atât faţă de propriile complexe, cât şi faţă de standardele colective. Ţinând seama de faptul că tot ceea ce este exterior este şi interior şi tot ceea ce este interior este şi exterior, e important să ne eliberăm de constrângerile valorilor, normelor şi rolurilor ce ne-au fost pretinse sau impuse de către ceilalţi, dar şi de constrângerile inconştientului propriu. Eliberarea se face, în primul rând, prin interacţiunea conştientă cu acestea.

Athanorul, creuzetul alchimic care face posibile toate aceste transformări succesive rezidă în însăși relația analitică dintre psihoterapeut și pacient. Această relație se clădește atât la nivel conștient, cât și la nivel inconștient. Ea are la bază principiile acceptării noncritice, încrederii, empatiei, confidențialității. Cel mai important, poate, este faptul că o astfel de relație crează un cadru de siguranță și confort, devine un spațiu îngrădit, dar totodată liber, bine-delimitat, securizant, un fel de sanctuar, de spațiu sacru în care pacientul simte că este conținut și acceptat așa cum este și cu tot ceea ce este. Odată atins acest punct, procesul terapeutic devine funcțional, călătoria spre necunoscut poate începe, pentru că oricât de greu ar fi acest drum către Sine pe care pornește pacientul, din acest moment, el nu mai e singur. Itinerariul îi aparține, însă efortul nu îi mai este solitar și deznădăjduit. Acum el are un tovarăș de drum, o călăuză atunci când coboară beznă, un sprijin atunci când urcușul devine mai greu.

Demersul psihoterapeutic este ca un dans printre suferințe și vindecări, printre lumini și umbre, printre frici și speranțe, printre limite și cuceriri de noi teritorii, printre dependențe și eliberări, printre regresii și evoluții, printre revolte și acceptări, printre dureri și bucurii, printre frustrări și detașări, toate acestea petrecându-se la granița dintre inconștinet și conștiință. La capătul acestui dans ne așteaptă speranța întregirii de Sine prin contopirea contrariilor și îmbrățișarea vieții în toate aspectele ei.

testolivian