Warning: in_array() expects parameter 2 to be array, string given in /home/psiholo1/public_html/wp-content/plugins/wordpress-mobile-pack/frontend/sections/show-rel.php on line 37

Importanța riturilor de trecere și cauzele dispariției lor din societatea contemporană

În societăţile arhaice se practicau diferite ritualuri de iniţiere sau de trecere de la o etapă la alta a vieţii – de la copilărie la adolescenţă, de la adolescenţă la maturitate etc. Toate aceste ritualuri aveau la baza lor mituri specifice, care evocau inclusiv itinerariul unui anumit erou legendar printre etapele proprii devenirii sale. În momentul în care un individ din cadrul comunităţilor păstrătoare ale acelui mit avea de trecut într-o astfel de etapă, era ajutat în această trecere de către un grup de iniţiaţi, care îl asistau în ritualul ce îi permitea ulterior ascensiunea către o nouă dimensiune a existenţei sale.

Treptat, ritualurile de acest fel şi-au piedut sensul întrucât descoperirile ştiinţifice şi tehnologice care au marcat evoluţia socială din ultimele secole au impus inclusiv noi criterii de percepere a timpului şi a ritmurilor vieţii. Astfel, peste etapele care erau cândva marcate prin evenimente cu caracter simbolic şi sacru au ajuns să se suprapună altele, cu caracter mai degrabă comercial, iar cele dintâi au sfârşit prin a-şi estompa considerabil semnificaţia primordială.

Odată cu aceste ritualuri, dispar în bună măsură şi miturile ce le stăteau la bază, care pierzându-şi funcţia pe care o aveau iniţial, îşi pierd treptat forţa (care rezidă în credinţa oamenilor în ele) şi, inclusiv, sensul originar ce le fusese investit.

Un alt factor pe care nu-l putem trece cu vederea atunci când discutăm despre scăderea importanţei acordate miturilor şi riturilor derivate din ele este apariţia creştinismului şi mai ales creşterea autorităţii bisericii, care acordă adesea statutul de erezie şi păgânism practicării unor astfel de ritualuri. Din păcate, însă, o religie care eşuează în re-interpretarea miturilor pre-existente ei ridică anumite semne de întrebare. Jung considera că: “vitalitatea spirituală a unei religii depinde de continuitatea mitului şi acesta poate fi păstrat doar dacă fiecare vârstă traduce mitul în propriul ei limbaj şi face din el conţinutul esenţial al perspectivei sale despre lume” (Mysterium Coniunctionis, p. 336).

Extrem de semnificativ, în acest sens, mi se pare inclusiv faptul că primii oameni care I s-au închinat lui Hristos, fiind călăuziţi către El chiar în noaptea naşterii sale, au fost cei trei magi care sunt tocmai reprezentanţii acestui tip de “păgânism” amputat ulterior din sânul bisericii. Foarte interesant din punct de vedere simbolic este şi faptul că primele daruri ce-I sunt oferite lui Hristos sunt cele aduse de ei, fapt ce pare să ilustreze, tot în cheie simbolică, necesitatea integrării, încorporării în cadrul creştinismului a acelor tradiţii ce îl precedau. Pentru că tot ce era mai valoros în cadrul lor este oferit prin metafora darurilor copilului Hristos, în vederea asimilării lor de către noua religie pe care venise să o aducă, oferindu-le un sens și o lumina nouă. Scena darurilor ar fi meritat cu siguranță mai multă atenție din partea teologilor și a cercetătorilor creștinismului, decât din aceea a comercianților care inspirându-se din ea au generat povestea cu Moș Crăciun, care nu face decât să oculteze sensul inițial al acestei metafore.

Putem spune că eliminarea funcţiei mitului din cadrul creştinismului, ca şi când acesta ar fi un membru cangrenat care pune în pericol viaţa pacientului, reprezintă o falsă modernizare, la fel cum incompatibilitatea presupusă a miturilor cu ştiinţa modernă porneşte dintr-o falsă interpretare a mitului.

Ce vreau să sublieniez aici este faptul că Jung nu acuză în nici un caz mitologia creştină ca fiind depăşită, ci îi consideră astfel pe cei ce o interpretează: “Mitul nostru a devenit mut şi nu ne mai dă răspuns. Greşeala nu stă în el, aşa cum este stabilit de scripturi, ci numai în noi, care nu l-am dezvoltat mai departe, care, mai degrabă, am suprimat orice încercare de acest fel.” (Amintiri, vise, reflecţii, p. 332) Tocmai de aceea, eforturile lui Jung, în acest sens, sunt îndreptate către posibilitatea de a face acceptabil modernilor creştinismul prin psihologizare, însă ajunge să recunoască faptul că religia pare să fi încetat a mai fi o opţiune pentru mulţi dintre moderni, acestora nerămânându-le de ales decât fie să adopte miturile vremii lor (de exemplu, SF-urile), sărăcite însă de dimensiunea sacră, fie să conştientizeze necesitatea căutării mitului propriu, personal (Jung însuşi fiind un exemplu al faptului că acest lucru este posibil).

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

testolivian