Povestea celor fără de poveste

• Unde sunt eroii din povești?

Este remarcabil modul în care succesul tot mai mare al literaturii fantasy și al filmelor derivate din ea demonstrează nevoia constantă a omului de povești, de mituri și eroi, pe care din păcate, se pare că îi regăsim tot mai rar în viața de zi cu zi. În acest context nu putem să nu ne punem întrebarea, ce s-a întâmplat cu acești eroi legendari care trăiau cândva printre oameni în mod firesc și își construiau sub ochii lor propriile povești? Senzația pe care o am privind în jur este că au dispărut eroii și am rămas doar cu poveștile lor pe care ni le îngânăm sub diferite forme, dăm buzna în cinematografe pentru a urmări producții costisitoare în variante 3D, căutăm sa le avem în fața ochilor cât mai reale și mai vii pentru a ne consola necunoscuta durere că nu îndrăznim să le trăim chiar noi.

• Chemarea la aventură

Ceea ce nu ne învață nimeni din păcate, este cum să ne creăm noi înșine propria poveste, cum să ne așezăm în mijlocul lumii noastre (căci odata cu fiecare om, lumea se naște din nou) și să trezim eroul din noi.

Poate că tocmai de aceea nu ne pricepem să recunoaștem vocea sinelui care ne cheamă la aventură și ne implora să ne trezim prin diferite mijloace. Există, fără îndoială, în existența fiecăruia dintre noi acel moment în care misiunea personală vine să ne bată la ușa conștiinței și ne cheamă să o împlinim. Chemarea la aventură sau la întâlnirea cu propriul destin este adesea evitată și ignorată, întrucât presupune un travaliu de transformare destul de dureros, dar necesar pentru a dărâma vechile straturi de credințe ale altora, impuse de educație și societate, zidite peste adevăratul noastru chip.

Problema educației clasice este că tinde să ne omogenizeze și să ne uniformizeze, pentru a ne alinia standardelor sociale, pierzând din vedere caracterul unic și special al fiecăruia dintre noi. Tocmai de aceea chemarea la aventura descoperirii de sine se exprimă de obicei sub forma unei crize majore, care ne stârnește neliniște, întrebări și îndoieli legate de propriul nostru traiect în viață. Este momentul în care ne este pusă la încercare autenticitatea, suntem împinși spre necunoscut pentru a descoperi care sunt resursele interioare nepuse în joc până atunci.

Această provocare poate determina sentimente de revoltă, întrucât vine și ne clatină din temelii vechile valori. Uneori sinele poate îmbraca chiar forma unui hoț care vine să ne “văduvească” de obstacolele care stau în calea realizării misiunii noastre personale (acestea pot fi uneori chiar obiecte aparent prețioase pentru noi și pentru statutul nostru social, un adevarat combustibil de hrănire a unui ego exacerbat și orgolios, de exemplu: o mașină scumpă, un accesoriu tehnologic de ultimă generație proaspăt dobândit, etc). Nici în poveștile clasice acest lucru nu este neobișnuit; amintiți-vă, de exemplu, de furtul merelor de aur sau a fetei împăratului etc.

Aceste evenimente au rolul a zgudui rutina cotidiană și, prin intermediul șocului produs, să facă cu putință trezirea a ceea ce este cu adevărat valoros în noi, prin conștientizarea faptului că acele lucruri pe care le pierdem în astfel de momente sunt doar simple surogate menite să umple golul de a nu fi cei ce suntem cu adevărat.

• Trecerea pragului

Aceasta chemare la aventură este de fiecare dată urmată de momentul trecerii pragului dintre masca cioplită dupa nevoile și așteptările celoralți și oglinda a ceea ce suntem cu adevarat. Doar că pragul acesta care ni se așează în față în anumite moment cheie este adesea privit, conform inclusiv mitologiei populare, ca un loc ambivalent, malefic și plin de pericole. Într-adevăr, pragul, asemeni răscrucii, podului sau pădurii întunecate, este, ca loc de trecere, un spațiu al încercărilor care fac în cele din urmă să se distingă aurul de aramă, esentialul de vremelnic, autenticul de iluzoriu. Astfel, pragul poate fi privit și ca un loc de primire a inițierii.

Vestea proastă, însă, este aceea că pragul e cel mai adesa străjuit de gardieni întunecați, de duhuri zbuciumate și suflete rătăcitoare care își cer vama pentru a elibera drumul spre lumină. În termeni junghieni, aceștia reprezintă acele aspecte ale umbrei care se cer a fi înfruntate, acceptate, integrate și, în final, îmblânzite pentru a se putea tranforma în adevărați aliați ai eroului, dezvăluindu-i resurse și potențialități necunoscute, inconștiente lui până atunci. În povesti, aceștia iau înfățișarea zmeului, dragonului, șarpelui sau altor fiare care se dovedesc a fi păzitoarele de temut ale unor comori neprețuite. Comoara obținută de erou la capătul acestei aventuri este însuși sinele sau perla din adâncuri, giuvaierul interior, darul său cel mai de preț.

• Consecințele refuzului de a-ti urma chemarea

Ce se întâmplă însă cu cei care refuză să-și trăiască povestea pentru care s-au născut și să-și asume rolul de erou al propriului destin? Acest refuz este plătit ulterior sub forma unei depresii profunde, anxietăți fără motiv, sentiment al eșecului și al golului interior (pe care, eventual, vor încerca să-l umple din nou cu produse de consum și alte iluzii asemănătoare).

O alta cale de a evita asumarea acestei responsabilități este de a trece acest test eșuat generației următoare. Astfel, copilul sau nepotul va prelua inconștient aceeași sarcină neîmplinită de părinte. El va deveni recipientul unei transformări parentale neterminate, presiunea crescând tot mai mult cu fiecare generație care a evitat împlinirea scopului personal.

Acest fenomen este întâlnit în miturile grecești sub forma “blestemelor de familie”, datorate, de obicei, ofensei aduse unui zeu, ceea ce în viața noastră se traduce prin neonorarea naturii divine a sinelui nostru interior. E important deci să ne privim cu atenție familia și din acest punct de vedere, căci, în funcție de gradul de conștiință al unui individ, misiunea sa îl poate privi personal sau poate avea legătură cu vindecarea unei probleme familiale nerezolvate sau, alteori, poate fi vorba chiar de împlinirea unei misiuni la nivel de neam sau națiune. De acest lucru își poate da seama și în funcție de cantitatea de ajutor arhetipal primit. Atenție, e important să discernem adevarata misiune personală de fenomenul inflaționării eului care ne poate provoca uneori (datorită complexului umbrei) fantezia unei meniri mesianice, pe fundalul unei structuri interioare precare. Un indiciu ca suntem pe drumul bun îl avem în clipa în care alegem un drum întrucât simțim că nu mai putem trăi altfel (așa cum poeții nu au liniște dacă nu scriu, pictorii dacă nu pictează etc.) și, în nici un caz, nu mergem pe el pentru a demonstra ceva celorlalți.

• Aliații și uneltele eroului

Cum spuneam și mai devreme, fiecare dintre noi își are propria chemare, iar în momentul în care cineva decide să dea curs acestei chemari interioare primește ajutorul necesar, pe măsura misiunii sale. După cum vedem și în basme, fiecare erou își are aliații săi (fie animale cu înzestrări speciale, gen căluțul năzdrăvan, reprezentand aspecte instinctuale neasumate de către eu, fie personaje de natură umană sau supraumana, ex: zâne, reprezentând aspecte ale intuiției sau părți instinctuale mai elevate) și uneltele specifice (de exemplu: aripioara albinei salvate, solzul peștelui cruțat, pana vulturului vindecat etc). La fel și noi întâlnim în drumul nostru către sine diferite călăuze, mesageri, semeni, sincronicități, intuiții și chiar daruri; trebuie doar să avem privirea curată și să primim totul cu atenție și recunoștință.

Un comentariu

  1. fff frumos doamna monica sa stiti ca va apreciez de ceva timp pt ceea ce simtiti si chiar faceti,consider ca o lume de care trebuie sa ne aduvcem cu totii aminte si istoria miturilor sa ne fie ghid in aceasta lume .sper sa ne intalnim intr o zi cu bine si multa sanatate

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

testolivian