Zeițele din fiecare femeie

Există dimensiuni mitice în viaţa fiecăruia dintre noi, doar că, de cele mai multe ori, suntem inconştienţi de puternicele forţe interioare care ne influenţează în ceea ce facem şi în ceea ce simţim.

In lucrarea sa ”Godesses in Every Woman”, psihoterapeutul Jean Shinoda Bolen susține că fiecare femeie funcţionează conform anumitor tipare comportamentale, emoționale sau relaționale inconștiente, ce par a fi guvernate de forțe arhetipale, recognoscibile cu ușurință în rândul zeităților olimpiene.

Cunoaşterea acestor zeiţe reprezintă, conform autoarei, un nou teritoriu şi o nouă cale de extindere a conştiinţei feminine. Când află care zeiţă este dominantă în interiorul ei, orice femeie îşi poate descoperi forţa anumitor instincte, îşi descoperă priorităţile şi abilităţile, modalităţile de afirmare a propriilor sensuri despre viaţă şi lume.

Zeițele grecești sunt imagini feminine care au locuit în imaginația umană de peste trei mii de ani. Ele diferă una de cealaltă, fiecare având atât trăsături pozitive, cât și potențial negative. Zeițele sunt tipare sau reprezentări ale felului de a fi feminin – cu mai multă putere și diversitate comportamentală decât li s-a permis femeilor obișnuite să manifeste de-a lungul timpului. Ele sunt frumoase și puternice. Ele sunt motivate de lucrurile pe care le prețuiesc și reprezintă modele arhetipale inerente care punctează cursul vieții unei femei.

Pentru o trasare mai clară a caracteristicilor acestor tipare arhetipale, autoarea împarte cele șapte zeițe olimpiene — Hestia, Demetra, Hera, Artemis, Atena, Afrodita și Persefona – în trei categorii: zeițele fecioare, zeițele vulnerabile și zeițele alchimice sau transformative. Caracteristicile care disting fiecare categorie țin de modelele de conștiință, rolurile predilecte și factorii de motivație. Atitudinile față de ceilalți, nevoia de atașament și importanța acordată relațiilor sunt de asemenea diferite de la o categorie la alta.

Zeițele celor trei categorii tind să se manifeste în diferitele perioade ale vieții unei femei, în sensul de a trezi în aceasta puterea de a iubi profund, de a munci cu sens și spor sau de a fi senzuală și creativă.

Din categoria zeițeilor fecioare fac parte: Artemis, Atena și Hestia.  Zeițele fecioare reprezintă aspectul independent, auto-suficient al femeii. Spre deosebire de alte olimpiene, acestea trei sunt cele mai puțin susceptibile de a se îndrăgosti. Atașamentele emoționale nu le pot distrage de la ceea ce li se pare important. Ca manifestări arhetipale, ele exprimă nevoia femeii de autonomie și capacitatea acesteia de a-și concentra conștiința pe ceea ce li se pare lor esențial. Artemis și Atena reprezintă focusarea pe scopuri și gândirea logică, ceea ce le transformă în arhetipuri orientate pe dobândirea de achiziții. Hestia este arhetipul care-și îndreaptă atenția spre interior, către centrul spiritual al personalității feminine.

Aceste trei zeițe întruchipează arhetipurile femine care sunt rientate în mod activ pe atingerea scopurilor proprii. Ele includ în noțiunea obișnuită de feminitate atribute precum competența și autonomia.

Artemis (pe care romanii o numeau Diana) este zeița vânătorii și a lunii, domeniul ei ținând de sfera sălbăticiei. Ea este fiica lui Zeus şi a muritoarei Leto si, totodată, sora geamănă a lui Apollo – zeul soarelui. Unul dintre simbolurile care îi sunt cel mai des atribuite acestei zeițe este cornul de lună nouă. Artemis este considerată ocrotitoarea pădurilor, a fertilităţii, a vânătorii şi cea care veghează naşterile de prunci.

Atena (cunoscută ca Minerva în mitologia romană) este zeița înțelepciunii și protectoare a multor eroi. Ea este fiica lui Zeus, conducătorul Olimpului, născută din însuși capul său – ceea ce denotă că este cea mai cerebrală dintre zeițe. Ea a fost adesea reprezentată purtând armură și scut și este renumită pentru pentru calitățile ei remarcabile de strateg în luptă. Atena este protectoarea artelor frumoase, a meşteşugurilor, a agriculturii, literaturii şi, în genere, a oricărei acţiuni ce necesită ingeniozitate şi spirit de iniţiativă.

Hestia, zeița pământului (omoloaga zeiței romane Vesta) este cea mai puțin cunoscută dintre toți olimpienii. Ea era reprezentată în case și temple sub forma focului din mijlocul vatrei.

A doua categorie, formată din Hera, Demetra și Persefona, este considerată de către autoare ca fiind categoria zeițelor vulnerabile. Cele trei zeițe vulnerabile reprezintă rolurile feminine tradiționale de soție, mamă și fiică. Ele țin de arhetipurile orientate spre relații, ale căror identități și stări de bine depind de faptul de a avea o relație semnificativă. Ele exprimă nevoia feminină de a aparține și astfel devin dependente și vulnerabile față de ceilalți. Aceste trei zeițe au fost răpite, supuse, dominate și umilite de către zei masculini. Fiecare dintre ele a suferit în modul său specific atunci când un atașament a fost frânt sau neonorat. Totodată, fiecare dintre ele a evoluat, s-a ridicat deasupra propriei situații și astfel ele pot activa în femei potențialul de creștere prin suferință.

Hera (Junona la romani), soția lui Zeus, este considerată ocrotitoarea căsniciei, a căminului, a femeilor măritate şi a oricărei forme de legământ. Ea este regină a zeilor şi a oamenilor. Uneori se manifestă plină de capricii, mânie şi sete de răzbunare împotriva infidelităţilor.

Demetra este zeiţa roadelor pământului, în special a grânelor. Ea, împreună cu Zeus, o zămislește pe Persefona, care este ulterior răpită de către Hades în împărăţia lui, pe când culegea liniştită flori. Îndurerată, Demetra părăseşte Olimpul, în căutarea fiicei sale. În acest timp, pământul încetează să mai dea roade, iar Zeus, pentru a evita foametea şi sărăcia, îl trimite pe Hermes să o recupereze pe Persefona din infern şi să o redea mamei sale.
În urma a îndelungi negocieri, Hermes (zeul mesager) nu reuşeşte decât să îi obţină Persefonei anual câte o eliberare de 6 luni, pe care să le poată petrece alături de mama sa pe pământ, iar restul anului urmând să îl petreacă alături de Hades, în infern. De atunci, Persefona stăpâneşte în timpul iernii, alături de Hades, lumea umbrelor, iar în timpul primăverii şi al verii devine zeiţă a fertilităţii şi a renaşterii naturii. Legenda ei este interpretată în sensul unei doctrine a nemuririi sufletului. Atributul ei este o făclie, ca simbol al iniţierii eleusine.
 Afrodita, zeița dragostei și a frumuseții (cunoscută ca Venus la romani), guvernează a treia categorie, cea a zeițelor alchimice. Ea este cea mai frumoasă și mai irezistibilă dintre zeițe, generând iubire, frumusețe, atracție erotică, senzualitate, sexualitate, cât și premisele unei viați noi. Ea intră în relații după bunul său plac, nefiind niciodată victimizată. Astfel, își meține autonomia ca o zeiță fecioară, iar în relații se comportă ca o zeiță vulnerabilă. Conștiința ei este atât focusată, cât și receptivă, ea motivând femeile să caute în relații mai degrabă intensitatea decât durabilitatea, să valorifice procesul creativ și să fie deschise la schimbare.

Zeiţele pot fi imaginate şi invocate, pot fi invitate să ne însoţească în anumite situaţii, prin conștientizarea atributelor lor și prin urmare învățăturilor specifice fiecăreia dintre ele.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

testolivian