Calea e în noi

3 octombrie 2012 | Articole | Niciun comentariu

”Ceea ce  vă dau nu este nici teorie și nici învățătură. De unde să iau învățătură ca să vă dau? Vă dau de știre despre calea acestui om, despre calea lui, nu a voastră. Calea mea nu este calea voastră, deci nu pot să vă învăț. Calea e în noi, nu în zei, nici în teorii, nici în legi. (…) Vai de cei care trăiesc după modele! Viața nu e cu ei. Dacă trăiți după un model, trăiți viața modelului, dar cine să trăiască viața voastră, dacă nu voi înșivă?” Carl Gustav Jung, Cartea Roșie

Mai multe

De ce avem nevoie de psihoterapie?

1 octombrie 2012 | Articole | Niciun comentariu

jacobs-ladder-william-blakeExistă momente în viața fiecăruia dintre noi în care ne simțim copleșiți sau rătăciți printre problemele zilnice. Sunt clipe în care, depășiți fiind de grijile cotidiene, nu reușim să mai întrevedem sensul propriei existențe. Ajungem uneori să nu mai știm cine suntem de fapt, care ne sunt adevăratele vise și aspirații. Dar mai ales nu înțelegem ce căutăm noi în această fundătură în care ne-a adus propria viață și care nu pare să ne ofere nici un orizont de împlinire a ceea ce suntem în cel mai înalt grad.

Un astfel de context este extrem de prielnic pentru instalarea anumitor tulburări precum: depresia, stresul prelungit, anxietatea, nevroza, atacurile de panică, fobiile, dependențele, blocajele emoționale, insomniile, coșmarurile repetitive, lipsa poftei de viață, dezechilibrele relaționale, scăderea stimei de sine, sociopatia și altele.

Orice tulburare de acest gen poate deschide un drum cu două direcții: fie spre resemnare, plafonare și în cele din urmă blocare în starea de neputință, fie spre asumarea și confruntarea problemei respective, care poate aduce cu sine rezolvarea ei.

Ascunsă tainic în miezul durerii stă însăși șansa vindecării și calea ce duce spre eliberarea de sine. Psihoterapia creează contextul de a trata împreună aceste dificultăți și, mai mult decât atât, de a evolua în direcția autocunoașterii, a identificării sensului personal și a întregirii de sine.

Mai multe

Față în față cu Carl Jung p. 1

18 septembrie 2012 | Articole | 2 comentarii

Un interviu rar cu fondatorul Psihologiei Analitice

 

Mai multe

Procesul de maturizare – un dans între autonomie și dependență

17 septembrie 2012 | Articole | Niciun comentariu

Descoperirea și afirmarea propriei maturități, cât și a identității, în genere, se desfășoară în cadrul unui proces aflat sub semnul dezlegării de părinți. Desprinderea de părinți este însă pe deplin satisfăcătoare doar dacă implică și o desprindere de arhetipul partental. Carl Gustav Jung (părintele psihologiei analitice) consideră că inclusiv spiritul primitiv a simțit cât se poate de acut această dilemă. Ca urmare, reprezentanții săi au introdus între copilărie și vârsta adultă rituri și ceremonii de inițiere care au rostul de a determina pe căi magice dezlegarea de părinți. Toate aceste ceremonii ar fi complet inutile dacă legătura cu părinții nu ar fi resimțită ea însăși drept magică, cum magice sunt toate acele lucruri care pun în joc influențe inconștiente.

Aceste rituri nu urmăresc doar să îl dezlege pe copil de părinți, ci și să îl transpună pe acesta în starea de adult. Pentru asta însă, e necesar ca niciun dor retroactiv de copilărie să nu mai persiste, adică să fie acoperită vocea arhetipului lezat, care ridică pretenții. Acest lucru se face contrapunând apartenenței interioare de părinți o altă apartenență, și anume cea de clan sau de trib. Acesta este de obicei rostul anumitor însemne corporale – diferite tatuaje, tăieturi, cicatrici etc. – precum și al învățăturilor mistice, pe care tânărul le capătă cu ocazia ceremoniei de inițiere.

Astfel crede primitivul de cuviință să satisfacă pretențiile arhetipului. Nu e suficientă o simplă despărțire de părinți, are nevoie de o ceremonie drastică, având aspectul unei jertfe aduse puterilor ce l-ar putea abate pe tânăr din drum. Toate acestea sunt o mărturie directă a puterii arhetipului: arhetipul îl constrânge pe primitiv să lucreze contra naturii spre a nu-i cădea pradă.

Asemenea practici au devenit de mult străine oamenilor zilelor noastre, cu toate că naturii din noi nu i-a fost cu nimic știrbită puterea. În momentele dificile pentru adult,  apare adesea compensativ dorul de reîntoarcere în pântec, alături de impulsul de separare-individuare în sensul devenirii unui individ autonom.

Mai cu seamă procesul adolescenței reflectă dinamica acestui conflict. Pentru perioada pubertății și adolescenței, tema riturilor de trecere reflectă conflicte de familie tipice. Individul este suficient format ca eu autonom pentru a ști că mersul înapoi, regresia spre perioade anterioare de dependență, este un fel de moarte, însă, totodată, este insuficient format pentru a nu simți că nu poate face față unor astfel de trebuințe regresive fără o luptă violentă.

În contextul demersului de afirmare a propriei identități, adolescentul trăiește totul ca pe o mare luptă de desprindere de mama sa, de legăturile de familie, proces în care inclusiv propriile emoții, temeri, chiar propria corporalitate sunt tratate conflictual. Mama devine un dragon care trebuie învins, deși adesea această luptă se poate prelungi pe întreaga perioadă a vieții. E o luptă între nevoia de a fi iubit și ocrotit și respectul față de propriile valori necesare procesului autonomizare. Victoria în această luptă duce la treptata „facere a lumii”, ca mod de a descrie formarea realității individuale.

Mai multe
testolivian