Ce e psihologia analitică?

Întemeietorul psihologiei analitice este Carl Gustav Jung, psihiatru elvețian, discipol și disident al lui Freud. Personalitate interdisciplinară de o cultură vastă, Jung a fost receptiv la fenomenele marginalizate de știința oficială, precum astrologia, alchimia, artele divinatorii și religiile vechi. El a manifestat o deosebită atenție față de valoarea terapeutică a lucrului cu simbolul, deschizând noi drumuri de acces către înțelesurile profunde ale acestuia.

Psihologia analitică este acea orientare din psihologie care se ocupă în principal cu așa-numitele fenomene psihice complexe (cf. C. G. Jung, „Puterea sufletului I”, pg. 21). Denumirea de „analitică” provine din faptul ca această direcție a psihologiei s-a dezvoltat inițial din „psihanaliza” lui Freud. Faptul că Freud a decis să identifice, în mod doctrinar, psihanaliza cu teoriile sale privind sexualitatea și refulările, l-a determinat pe Jung să evite sintagma de „psihanaliză”.

„Psihologia analitică nu ezită să se ocupe de fenomene din cele mai dificile (…). Noi nu avem un laborator cu aparatură complicată. Laboratorul nostru e lumea. Experiențele noastre sunt fenomene reale ale vieții cotidiene a oamenilor, iar persoanele cu care experimentăm sunt pacienții, elevii, rudele, prietenii noștri – last, not least – noi înșine. Destinul joacă rolul experimentatorului. Nu există împunsături de ac, șocuri artificiale, lumini surprinzătoare și toate acele condiții artificiale variate ale experimentatorului de laborator, ci sunt speranțele și primejdiile, durerile și bucuriile, greșelile și realizările vieții reale care oferă materialul necesar observației. Intenția noastră este o cât mai bună înțelegere a vieții, așa cum se reflectă ea în sufletul omului.” (C. G. Jung, „Dezvoltarea personalității”, pg. 105)

Jung consideră că omul trebuie să fie adaptat în două direcții, o dată la viața exterioară – profesie, familie, societate – apoi la cerințele vitale ale propriei sale naturi. Neglijarea uneia sau alteia dintre aceste necesități poate duce la boală.

Psihologia analitică privește fiecare om drept o combinație nouă și unică de elemente psihice, iar cercetarea trebuie să o ia de la capăt cu fiecare caz în parte, căci fiecare „caz” este individual și nu poate fi dedus din cine știe ce formule generale și preconcepute. „Fiecare individ este un nou experiment al vieții în continuă schimbare și o încercare de a găsi o nouă soluție și o nouă adaptare.” (C. G. Jung, „Dezvoltarea personalității”, pg. 106)

Ce este un psihoterapeut?

Carl Gustav Jung susținea nu doar că fiecare psihoterapeut își are propria sa metodă, ci că este el însuși acea metodă… În psihologia analitică se consideră că unul dintre factorii cei mai importanți care conduc către succesul unei terapii rezidă în personalitatea psihoterapeutului și în relația pe care acesta reușește să o creeze împreună cu pacientul său. Efortul este comun și responsabilitatea este dublă. Nimeni nu poate zbura către Sine însuși pe aripile altuia, nici măcar folosind același drum care i-a condus pe alții către propria izbândă. Fiecare proces reprezintă o experiență unică și de aceea, rolul psihoterapeutului este de-i facilita pacientului descoperirea propriei căi de vindecare, de autocunoaștere, de împlinire a ființei sale mergând pe raza călăuzitoare a Sinelui propriu și observând cu atenție semnele ce se ivesc pe cale.

Amândoi – atât pacientul, cât și psihoterapeutul pășesc de fiecare dată pe un teren nou. Necunoscutul și enigmele acestui drum îi împresoară pe fiecare dintre ei. Singura diferență între cei doi este că psihoterapeutul are, în primul rând, experiența parcurgerii propriului drum interior. Experiență care l-a învățat să recunoască anumite tipare, să descifreze semnele, să înțeleagă simbolurile și astfel – din aproape, în aproape – el își poate ghida pacientul către noi și noi orizonturi ale ființei sale.

Metaforic, psihoterapeutul poate fi definit ca un vindecător rănit – deoarece el nu poate înțelege sau vindeca suferințele celorlalți până când nu își cunoaște și nu își tratează propriile rănile sufletești. Această perspectivă diminuează distanța mai veche pe care obișnuiau să o așeze alte teorii psihologice între pacient și terapeutul său. Este foarte importantă conștientizarea faptului că psihoterapeutul este, la rândul lui, un simplu om care și-a trăit propriile traume, care a suferit, a luptat, și-a cunoscut vulnerabilitățile, sentimentele de vinovăție, rușine, teamă sau frustrare, a murit simbolic de mai multe ori pentru a renaște de fiecare dată mai complet și mai puternic.

Ce e psihoterapia analitică?

În sens larg, psihoterapia este o terapie a sufletului și presupune vindecarea suferințelor sau conflictelor emoționale ale pacientului.

Psihoterapia analitică se axează în mod primordial pe ceea ce este valoros și bun în pacient, îi celebrează unicitatea și sprijină întărirea eului. Un psihoterapeut analitic nu caută boala sau încadrarea pacientului său într-un sindrom psihiatric sau altul, ci se axează, în primul rând, pe crearea unei relații autentice și profunde.

Întregul demers analitic încurajează capacitatea eului uman de a se dezvolta, de a intra în relație cu Sinele, de a deveni conștient de natura sa creativă, dar și de importanța propriilor responsabilități.

Jung identifică două scopuri fundamentale ale demersului psihoterapeutic – primul ține de vindecarea rănilor sufletești, iar cel de-al doilea, de călăuzirea pacientului pe drumul spre propria individuare, spre identificarea sensului profund și individual al vieții sale.

Procesul de individuare poate fi înțeles ca un dialog continuu între conținuturile conștiente și cele inconștiente unite prin simbol. În sens jungian, dezvoltarea creativă a personalității devine posibilă prin formarea simbolurilor.

Demersul psihoterapeutic este în același timp un proces de integrare și de relaționare, întrucât ceea ce a fost vătămat relațional, nu poate fi vindecat decât relațional. «Omului care nu relaționează îi lipsește întregirea, pe care o poate atinge doar prin suflet și sufletul nu poate exista fără cealaltă parte a sa pe care o găsește întotdeauna într-un tu.» (Jung, «Psihologia Transferului», pg, 445)

Un alt aspect terapeutic important ține de creșterea autonomiei pacientului atât față de propriile complexe, cât și față de standardele colective. Ținând seama de faptul că tot ceea ce este exterior este și interior și tot ceea ce este interior este și exterior, e important să ne eliberăm de constrângerile valorilor, normelor și rolurilor ce ne-au fost pretinse sau impuse de către ceilalți, dar și de constrângerile inconștientului propriu. Eliberarea se face, în primul rând, prin interacțiunea conștientă cu acestea.

Athanorul, creuzetul alchimic care face posibile toate aceste transformări succesive rezidă în însăși relația analitică dintre psihoterapeut și pacient. Această relație se clădește atât la nivel conștient, cât și la nivel inconștient. Ea are la bază principiile acceptării noncritice, încrederii, empatiei, confidențialității. Cel mai important, poate, este faptul că o astfel de relație creează un cadru de siguranță și confort, devine un spațiu îngrădit, dar totodată liber, bine-delimitat, securizant, un fel de sanctuar, de spațiu sacru în care pacientul simte că este conținut și acceptat așa cum este și cu tot ceea ce este. Odată atins acest punct, procesul terapeutic devine funcțional, călătoria spre necunoscut poate începe, pentru că oricât de greu ar fi acest drum către Sine pe care pornește pacientul, din acest moment, el nu mai e singur. Itinerariul îi aparține, însă efortul nu îi mai este solitar și deznădăjduit. Acum el are un tovarăș de drum, o călăuză atunci când coboară beznă, un sprijin atunci când urcușul devine mai greu.

Demersul psihoterapeutic este ca un dans printre suferințe și vindecări, printre lumini și umbre, printre frici și speranțe, printre limite și cuceriri de noi teritorii, printre dependențe și eliberări, printre regresii și evoluții, printre revolte și acceptări, printre dureri și bucurii, printre frustrări și detașări, toate acestea petrecându-se la granița dintre inconștient și conștiință. La capătul acestui dans ne așteaptă speranța întregirii de Sine prin contopirea contrariilor și îmbrățișarea vieții în toate aspectele ei.

Este cazul să mergi la psihoterapie dacă:

• vrei să fii mai mult decât ești acum;
• vrei să te cunoști mai bine;
• vrei să devii stăpânul propriului tău destin;
• vrei să fii o persoană completă;
• vrei să îți fie celebrată și încurajată propria unicitate;
• vrei să trăiești plenar și armonios;
• vrei să fii ascultat și acceptat așa cum ești;
• vrei să te bucuri de tot ceea ce ești;
• vrei să relaționezi mai bine cu tine însuți și cu cei din jurul tău;
• vrei să îți consolidezi propria identitate;
• vrei să fii înțeles fără a fi judecat;
• vrei să depășești o perioadă dificilă din viața ta: un doliu, o despărțire, o boală, o pierdere de orice natură;
• vrei să devii conștient de resursele și potențialul tău;
• vrei să ieși din anumite tipare comportamentale defavorabile ție;
• vrei să înțelegi de ce viața ta arată așa cum arată în acest moment;
• vrei să îți dezvolți creativitatea;
• vrei să onorezi vechile vise îngropate în trecut;
• vrei să te eliberezi de anumite dependențe;
• vrei să îți înțelegi vulnerabilitățile și să le transformi în reale atuuri;
• vrei să scapi de anumite relații parazitare;
• vrei să îți identifici vocația;
• vrei să fii un părinte mai bun pentru copilul tău;
• vrei să fii un partener mai bun în relația ta de cuplu;
• vrei să scapi de depresie;
• vrei să devii mai eficient în profesia ta;
• vrei să eviți repetarea anumitor greșeli pe care părinții sau mentorii tăi le-au făcut în ceea ce te privește;
• vrei să îți onorezi propria feminitate sau masculinitate, trăind-o plenar;
• vrei să înveți să îți asumi propria corporalitate, acceptând-o așa cum este ea;
• vrei să înțelegi resorturile profunde ale anumitor probleme care îți dau târcoale în mod repetitiv;
• vrei să îți vindeci anumite fobii;
• vrei să scapi de insomnii sau de anumite coșmaruri recurente;
• vrei să părăsești rolul de spectator și să devii protagonistul propriei tale vieți;
• vrei să capeți curajul de a-ți asuma anumite decizii, dincolo de ezitări, amânări și alte tipuri de blocaje.

De ce să fiu eu psihoterapeutul tău?

Dacă ești în căutarea unui psihoterapeut te încurajez să oprești puțin din forfota gândurilor, să respiri profund, să închizi ochii și să îți imaginezi cum ar ți-ar plăcea să fie psihoterapeutul tău.

Acum, după ce ți-ai ascultat vocea interioară, voi încerca să mă prezint și dacă vei găsi ceva din cele ce-ți voi spune despre mine care să rezoneze cu nevoile și căutările tale, îndrăznește să îți/îmi acorzi prilejul unei prime întâlniri.

Când am ales să devin psihoterapeut, a fost unul dintre momentele cele mai revelatorii ale vieții mele. Am simțit, după îndelungi căutări, că acesta este cu adevărat vocația și chemarea mea pe pământ. Tot ce pot spune despre o asemenea alegere este că nu e nici pe departe una simplă. Odată cu ea vine și asumarea unei mari responsabilități – aceea de a te șlefui și de a crește permanent pentru a putea oferi o oglindă cât mai obiectivă și mai amplă pacienților tăi.

Această responsabilitate creează nevoia unui legământ, pe care mi-l asum zi de zi. Nu am nimic special față de alți oameni sau alți psihoterapeuți, pot doar să afirm cu certitudine că respect profund această profesie cu care am intrat mai întâi în contact din rolul de pacient. Mă simt binecuvântată și recunoscătoare pentru faptul că de-a lungul timpului am avut șansa de a întâlni mai multe persoane cu har care din rolul de terapeuți, de profesori sau supervizori mi-au călăuzit procesul personal de vindecare și regăsire de sine. Dacă acești oameni nu ar fi fost prezenți în viața mea, cu siguranță nu aș fi putut fi cea de azi. Ceea ce îmi dă curaj și încredere să practic această profesie este faptul că am aceste modele de oameni fabuloși alături de care am simțit pe propriul suflet valoarea vindecătoare a psihoterapiei. Reperele pe care ei mi le-au oferit sunt extrem de prețioase pentru practica mea de zi cu zi.

Fiecare dintre noi își are propriul univers interior extrem de bogat și într-o permanentă dinamică, cu toate că acest univers continuă să rămână o mare enigmă pentru cei mai mulți dintre oameni.

Despre enigma aceasta dătătoare de sens și de viață trăită plenar te invit să vorbim.

• Pentru că, înainte de toate,psihoterapia este un prilej al dialogului cu tine însuți, în care celălalt devine martor și însoțitor al devenirii tale.
• Pentru că, în primul rând, putința vindecării se află în tine. Chiar dacă rănile sufletului tău nu sunt poate cu mult diferite de cele ale altora, cu siguranță modul în care le trăiești tu este unic și tot așa este și calea propriei tale vindecări.
• Pentru că împreună putem descoperi noi orizonturi ale ființei tale, putem afla care sunt resursele tale și cum îți poți depăși obstacolele interioare.

Contactează-ma pentru a stabili o programare.