Sunt formator și psihoterapeut cu specializare în Psihoterapie Analitică jungiană și în Psihoterapie prin Dans și Mișcare, în metoda Referențialul Arhetipurilor Personale, în Mitogramă (metodă de explorare a mitului personal) și în facilitarea procesului terapeutic în cadrul Incintei Sacre. Totodată, sunt o constantă căutătoare de sens, sunt pelerin către infinitul din mine și din ceilalți, sunt însetată de frumos, miracol, poezie, iubire, cântec, devenire, mister și contopire în dansul etern al naturii din mine cu natura din tot ce e viu.

Călătoria mea prin viață m-a purtat atât pe poteci senine, culmi însorite, orizonturi de azur, cât și prin abisuri adânci, întunecate și pline de suferință. Am experimentat în trecut confuzia, rătăcirea, pierderea tuturor reperelor, înstrăinarea de sensul personal, durerea de a nu știi cine sunt și de a merge orbecăind prin viață.

Am trăit momente de disperare extremă, de pierderi cumplite, traume care m-au făcut să îmi imaginez că iadul însuși nu ar putea fi mai rău decât durerea pe care o simțeam în acele clipe de deznădejde fundamentală.

Am avut perioade în care mergeam prin lume cu un mare urlet interior dat pe mute din teama că nimeni nu mi-ar putea înțelege durerea, ba chiar mai mult, că ar fugi dacă intră în contact cu ea. Am fost rând pe rând vizitată de angoase, frici, nesiguranțe, dependențe, vinovăție, rușine, furie, neputință, disocieri care mi-au fărâmițat sufletul în zeci de bucăți, făcându-mă să uit cine sunt și să mă rătăcesc prin propria viață. Pierzându-mă astfel prin abirinturi interioare și exterioare tot mai complicate, am ajuns într-un final să înțeleg că nu voi reuși să ies la liman de una singură și am decis să cer ajutorul.

Când am ajuns prima dată în psihoterapie, am avut nevoie de multă răbdare pentru a putea ajunge să învăț să mă deschid cu adevărat măcar față de mine însămi. Cu timpul, am ajuns să înțeleg cum într-o formă subtilă și misterioasă, fiecare suferință trăită venea parcă să mă ia de mână și să îmi arate drumul spre Acasă, spre Autenticitate, spre Conștiență, spre Adevărul meu. A fost extrem de revelator să învăț cum propria vulnerabilitate îmi deschidea prin toate nuanțele ei noi și noi căi de acces către mine, către miezul ființei mele, străungând iar și iar nenumăratele armuri și straturi de protecție pe care învățasem să mi le construiesc în timp pentru a mă adăposti de priveliștea propriei neputințe, dureri, failibilități.

Călătoria către mine însămi, către Sinele meu, mai precis, a fost cea mai aventuroasă din câte mi-aș fi putut închipui. A presupus lupte aprige cu propriile iluzii, tenebre, slăbiciuni. După luptă a urmat acceptarea, alinarea, mângâierea, îmblânzirea dragonilor interiori, repatrierea parților exilate din sufletul meu de teama de a nu respinsă dacă îmi permit să fiu așa cum sunt. Procesul a fost lung și provocator, a durat mai bine de 11 ani și sunt încă pe drum, dând în continuare la o parte văluri după văluri de aparențe și mergând tot mai profund către esență.

Acum știu cu siguranță că asta era calea de neocolit pentru a ajunge în cele din urmă să fiu cea de azi și sunt recunoscătoare pentru fiecare pas străbătut în această direcție, pentru fiecare însoțitor care mi-a fost alături pe acest drum din rolul de terapeut, profesor, călăuză, supervizor, coleg sau prieten. Am învățat multe lucruri de la mulți oameni minunați și pentru asta mă simt foarte binecuvântată.

Am avut privilegiul de a fi formată de către profesori și maeștri din diferite domenii pe care îi port în sufletul meu și a căror energie minunată și diversă mă inspiră și mă hrănește în mod constant. Darurile mele înnăscute au fost recunoscute, validate și înmulțite datorită întâlnirii mele cu acești oameni din spații foarte variate ale lumii: de la profesori și terapeuți străluciți din diferite zone ale mapamondului – Franța, Italia, Marea Britanie, Elveția, Belgia, Ungaria, Australia, Cehia, Germania, Mexic, Statele Unite, Maroc, Grecia, India, Japonia, Canada, până la derviși rotitori din adâncurile Anatoliei, șamani din Peru și percuționiști amerindieni.

Port cu mine în orice context formativ recunoștința mea față de ei și pecetea experiențelor transformatoare pe care mi le-au oferit. Mă simt bogată datorită întâlnirii cu acești îndrumători excepționali pe care i-am avut. Experiențele trăite cu ei îmi dau curaj și credință în calea mea și în faptul că, la nivelul pânzei freatice a umanității, suntem cu toții conectați la aceeași sursă fundamentală și că prin înseși rădăcinile mele, pot accesa aceeași sevă a înțelepciunii care i-a adăpat și i-a inspirat și pe ei.

De-a lungul celor peste 10 ani de experiență ca formator, am susținut sute de cursuri, ateliere, conferințe și tabere pe diferite teme și abordări. Experiențele mele au fost de fiecare dată altfel, mulându-mă după nevoile și specificul fiecărui grup, dar de fiecare dată am simțit că plec îmbogățită din interacțiunea cu oamenii și recunoscătoare pentru trăirile pe care le-am putut facilita.

Parcurgându-mi propria cale, am ajuns să aprofundez Călătoria Eroului și pe cea a Eroinei, așa cum se revelează ele prin intermediul miturilor, basmelor și tuturor marilor rezervoare ancestrale de înțelepciune și inițiere. Astfel, am înțeles, așa cum frumos spunea Joseph Campbell că ”Eroul este omul care a reușit să dobândească de unul singur smerenia”. Prin smerenie înțeleg tocmai acea artă de a-ți îmbrățișa fără rest propria vulnerabilitate. Aceasta este condiția desăvârșită a activării ajutorului supranatural, magic sau divin din orice mit sau basm atunci când Eroul sau Eroina ajunge să își asume propria neputință în fața anumitor încercări pe care călătoria sa inițiatică i le scoate în cale.

Aceasta a fost și pentru mine calea de a ajunge la liman prin conștientizarea necesității de a-mi accepta limitele și de a cere ajutor. Apoi am văzut acest lucru făcând miracole și în viețile celor cu care am ajuns să lucrez ulterior, când mi-am îmbrățișat condiția de ”vindecător rănit”, pe care Jung o atribuie celor ce se așează în slujba sufletelor din rolul de psihoterapeuți.

Ca o concluzie preliminară a călătoriei mele de până acum, le-aș adresa și altor pelerini aflați pe calea către Sine un îndemn pe care eu îl consider fundamental: ”Ai încredere în vulnerabilitatea ta!” Aceasta e călăuza care ne scoate întotdeauna la liman dacă o acceptăm fără să ne autoiluzionăm la nesfârșit că o putem ocoli, căci orice evitare a ei nu face decât să ne îndepărteze de Centru, făcându-ne să rătăcim în zadar pe la periferiile propriei ființe.

Și ar mai fi ceva… Indiferent pe ce poteci întortocheate ale vieții m-aș afla, atunci când sunt cu mine, sunt acasă.

Dacă vrei sa citești testimonialele celor cu care am lucrat de-a lungul timpului, click aici ».