Taxa de participare: 150 RON
Solstițiul de iarna este unul dintre cele mai magice evenimente ale anului. Noaptea cea mai lungă din an învăluie pământul în mister, visare și promisiuni ale unui nou început.
După aceasta noapte îndelungă, ziua începe încet-încet să crească vestind nașterea Soarelui nou, a triumfului luminii și speranței.
Este momentul optim pentru iertare, primenire interioară, stabilire de intenții, pentru conturarea proiectelor si zămislirea mugurilor noului an.
În toate colțurile lumii, în fiecare cultura, mitologie și tradiție populară această noapte a fost din vremuri străvechi sărbătorită prin diferite ritualuri și obiceiuri ce aveau de obicei în centru elementul foc și diferite ofrande sacrificiale.
De aceea, vă invit să ne adunăm si noi întru aprinderea focului sacru al inimii noastre pentru a aduce ca ofrandă noilor zori toate fricile, neputințele, iluziile, îndoielile și credințele noastre limitative.
Vă pregătesc multe surprize și ritualuri psihomagice, însoțite de o meditație specială pentru a celebra împreună acest ritual spre renașterea luminii din noi, pentru regenerarea puterilor noastre si manifestarea deplină a potențialului pe care îl purtăm în interior spre împlinirea misiunii noastre sacre pe acest pământ.
Vă aștept cu drag înscrierile la contact@psihologieanalitica.ro!
Evenimentul va avea loc pe platforma Zoom.