Alchimizarea femininului şi a masculinului – Tabără de reconectare şi voie bună
Motto: „Bărbatul este un vultur care zboară, femeia – o privighetoare care cântă.
A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul.” Victor Hugo
Identitatea feminină sau cea masculină nu sunt pur şi simplu un dat cu care ne naştem, ele depind în cea mai mare măsură de efortul nostru conştient pentru a le integra şi a trăi în armonie cu ele.
Cum facem acest lucru?
Pentru fiecare dintre noi există diferite căi prin care putem intra în contact cu ceea ce ne este cel mai propriu, pentru a aduce desluşire şi sens, claritate şi putinţă de manifestare, libertate şi echilibru trăirii noastre în acord cu ceea ce suntem.
În societăţile arhaice, însuşirea specificului feminin sau masculin era dobândită în urma unor rituri de trecere specifice fiecărei comunităţi în parte, având la bază o serie de credinţe, mituri şi valori moştenite din generaţie în generaţie.
O parte dintre aceste rituri ancestrale au reuşit să supravieţuiască trecerii timpului şi straturilor de amnezie colectivă şi au ajuns până la noi încapsulate şi codificate în veşmântul simbolic al bătrânelor basme şi mituri.
Acestea sunt sursele din care vom căuta să recuperăm frumuseţea şi forţa alinierii la identitatea noastră.
Ce vă propunem?
O călătorie iniţiatică de trei zile şi trei nopţi, într-un spaţiu de poveste şi la propriu şi la figurat, în care vom păşi pe urmele eroilor şi eroinelor de altă dată, pentru a recupera simbolic vechile rituri de trecere spre ceea ce ne-a fost promis încă de la naştere: feminitatea / masculinitatea noastră deplin conştientă, asumată şi trăită cu sens.
Călăuze în acest proces ne vor fi basmele ca păstrătoare ale unei memorii îndepărtate cu care vom lucra experienţial în cheia psihologiei analitice a lui Carl Gustav Jung.
Instrumentele de lucru pe care le vom folosi vor presupune o participare minte-corp-suflet şi vor avea nuanţe specifice fiecăreia dintre cele două genuri. Printre altele, femeile vor învăţa să facă pâine artizanală cu maia, asemeni strămoaşelor lor, de la specialişti în antropologie culinară şi brutărit, iar bărbaţii îşi vor reaminti vigoarea chemării la aventură şi tâlcul „drumului cenuşii” cu ajutorul unui ghidaj iscusit şi provocator.
Avem multe surprize în plan, dar fiecare dintre ele va fi dezvăluită la momentul potrivit.
Unde?
La Şcoala de la Buneşti, loc aflat în deplină conexiune cu natura şi cu vechile tradiţii şi valori culturale.
Există aici o minunată casă circulară în mijlocul pădurii demnă de poveştile cu Sfânta Vineri sau cu Baba Iaga.
Beneficiem şi de prezenţa unor elemente simbolice extrem de necesare în astfel de contexte: cuptorul de lut (esenţial oricărui proces de alchimizare profundă), fântâna (ca loc al renaşterii şi sursă a vieţii), pajiştea (ca deschidere spre lume şi punte între cer şi pământ), pădurea (cu desişuri prielnice oricărei iniţieri şi întâlniri cu Umbra noastră) şi râul ca hotar şi prag între lumi (lumea familiară a comunităţii închise şi lumea largă care se cere a fi cucerită prin curaj şi afirmare a propriei puteri).
Datorită numărului limitat de camere din căsuţa circulară, o parte din oaspeţi se vor instala în corturile personale. Detaliile cu privire la acest aspect vor fi discutate individual cu fiecare dintre participanţii care aleg să se înscrie.
Când se desfăşoară tabăra?
Între 30 august şi 2 septembrie
Cum să păstrăm iubirea tânără
Motto: „Primeşte-mă şi fă din mine un îndrăgostit adevărat!” Rumi
A fi îndrăgostit înseamnă a fi conectat la miile de iţe nevăzute ale universului. A fi îndrăgostit înseamnă a curge, a pluti şi a dansa cu viaţa. A fi îndrăgostit înseamnă a îmbrăţişa cu inima deschisă tot ceea ce este. Ajuns în faţa Oracolului, Neo, personajul central din filmul Matrix, primeşte următoarea împărtăşire: „Vreau să îţi spun un mic secret, a fi Alesul este ca şi cum ai fi îndrăgostit. Nimeni nu trebuie să-ţi spună că eşti îndrăgostit, o ştii pur şi simplu.” Cu alte cuvinte, îndrăgostirea este o stare de graţie şi prospeţime, dincolo de orice echivoc, îndoială sau nesiguranţă. Îndrăgostirea este tinereţea iubirii. Însă cum facem să cultivăm şi mai ales să menţinem îndrăgostirea în viaţa noastră?
Această întrebare reprezintă miza explorării pe care ţi-o propunem în atelierul nostru. Pentru a răspunde la această enigmă vom folosi drept instrumente de propulsare în profunzimile tainice ale iubirii 4 căi complementare: psihologia analitică a lui Carl Gustav Jung, mistica sufită şi cea creştină şi elemente de psihoterapie prin dans şi mişcare. Ca atare, vom discuta despre Animus şi Anima, despre arhetipurile feminine şi masculine fundamentale, despre etapele călătoriei în relaţiile de cuplu, despre limbajele iubirii, despre legile iubirii, aşa cum ne-au fost ele transmise de Shams din Tabriz şi despre sacralitatea tainei dintre bărbat şi femeie din perspectiva creştină trecută prin filtrul lui Paul Evdokimov.
Toate acestea vor fi presărate cu exerciţii şi jocuri interactive, menite să onoreze întregul (minte, corp, suflet) a ceea ce suntem.
Mai multeDespre dezrobirea şi resacralizarea trupului
Dragă Mamă, dragă Soră, dragă Fiică, dragă Prietenă,
Îţi scriu această scrisoare despre trupul meu şi despre trupul tău cu aceeaşi iubire şi căldură cu care mi-aş fi dorit să îmi fost adresată mie, acum ceva vreme, când eram încă profund inconştientă de cele pe care ţi le voi scrie.
Trupurile noastre îşi vorbesc dincolo de cuvinte, prin firele nevăzute ale unor altfel de taine. Ele au ştiinţa recunoaşterii prezenţei ceiluilalt prin simţuri pe care mintea nu le poate întotdeauna desluşi. Trupul feminin este păstrătorul celui mai adânc mister – misterul întrupării din semniţe bărbăteşti şi semniţe cereşti plămădite în cuptorul de pământ şi carne al pântecului mamei. Dacă ştii să îl asculţi, vei auzi cum trupul tău murmură necontenit imnul tuturor bătăliilor eroice pentru supravieţuire ale strămoşilor tăi. Prezenţa lui tăcută deapănă clipă de clipă povestea ta şi povestea neamului tău. A-ţi iubi trupul înseamnă a-ţi accepta cu smerenie povestea, a te împăca cu trecutul tău, a-ţi onora strămoşii din care te tragi şi urmaşii pe care îi vei zămisli, a preţui taina vieţii şi lumea plină de abundenţă şi paradoxuri în care trăieşti.
Frumuseţea originară şi cauzele apariţiei canoanelor contemporane cu privire la trup
Indiferent de constituţie, statură sau formă, trupul tău este pocalul cel mai potrivit pe care Creatorul l-a ales pentru a revărsa în el suflul vieţii tale. Trupul tău este sanctuarul în care îţi sălăşluieşte spiritul. Ştiu, draga mea, că totodată trupul tău a fost de nenumărate ori ţinta unor aprige asedii de care ai nevoie să îl vindeci şi să îl purifici. Ai nevoie să îţi aminteşti înţelepciunea şi blândeţea strămoaşelor tale care îşi onorau trupul indiferent de forma sau proporţiile sale. Poate te va ajuta în acest sens revizitarea
vechilor statuete ale zeiţelor frumuseţii şi fertilităţii (precum Venus din Willendorf, Venus din Lespugue şi altele), din vremurile când trupul femeiesc nu fusese încă supus atâtor canoane, şabloane şi norme standard ale frumuseţii estetice.
„Estetic” provine din grecescul „aistheton” care desemna capacitatea de a percepe prin intermediul simţurilor, iar opusul esteticului este anestezicul, cel ce adoarme simţurile. Fac această scurtă paranteză etimologică pentru a explora puţin cauzele care stau la baza actualelor norme ale frumuseţii generate preponderent de imaginarul masculin asupra feminităţii. Aceste canoane consider că îşi au rădăcina în anestezierea conştiinţei colective cauzată de dispariţia riturilor de trecere care îi ajutau în trecut pe bărbaţi şi pe femei să îşi parcurgă conştient etapele specifice propriei evoluţii şi maturizări. Respectivele rituri îi învăţau să lase în urmă nevoile copilului şi să se conecteze la energia bărbatului sau a femeii în toată deplinătatea sa. La femei lipsa acestor ritualuri este resimţită ca o pierdere a confortului de a fi însoţită de comunitatea feminină în integrarea semnificaţiei fiziologice, emoţionale şi spirituale a etapelor de transformare prin care trece (prima menstruaţie, sexualitatea, prima naştere, menopauza etc.). Cu toate că aceste evenimente nu mai sunt celebrate ritualic la nivel de comunitate, în cazul femeilor transformările sunt totuşi însoţite într-un fel sau altul de mamă, bunică sau alte femei apropiate, măcar prin explicaţii legate de igienă şi grijă personală. Pentru că, în cazul femeilor, trupul însuşi este cel care pune în scenă ritualul. Apoi, cu timpul, în funcţie de deschiderea, evoluţia şi contextul lor cultural, femeile ajung să-şi desluşească semnificaţiile psihologice şi spirituale ale propriilor transformări într-o manieră personală.
Pe parcursul ultimelor secole, bărbaţii, dar adesea şi femeile, au învăţat să îşi clădească puterea tot mai mult în regatul minţii raţionale, îndepărtându-se treptat de natura magică a ritualurilor străvechi. Astfel, şi valorile lor, şi modul de a se percepe pe sine, lumea şi inclusiv femeile din viaţa lor s-au schimbat. Au căpătat putere în anumite aspecte şi au pierdut-o în altele. În zilele noastre, bărbaţii trăiesc tot mai mult conectaţi la psihologia băiatului (guvernată de arhetipul puer aeternus) pentru că, în cea mai mare parte, au dispărut acele instrumente prin care învăţau să-şi ia în stăpânire masculinitatea.
Ţi-am spus aceste lucruri ca să îţi poţi explica de ce standardele de frumuseţe ale zilelor noastre au atât de mult în prim plan un model de feminitate adolescentină: cât mai silfidică, cât mai lipsită de riduri, de fire albe, dacă se poate, veşnic tânără, veşnic copilă. O femeie capabilă să se adapteze modului în care bărbatul contemporan trăieşte la nivel psihologic. Câtă vreme nu are loc acest proces interior de maturizare, standardele dictate exteriorului vor fi pe măsură: un veşnic adolescent nu se poate simţi în largul lui lângă o femeie în adevăratul sens al cuvântului, cu tot ce presupune asta, inclusiv cu un corp care continuă să-şi schimbe aspectul odată cu vârsta. Ci, mai degrabă, va prefera tot o adolescentă asemeni lui sau o mamă care să-i poarte de grijă şi lângă care să se simtă în siguranţă.
Îţi împărtăşesc aceste reflecţii nu pentru a judeca viziunile şi criteriile psihicului masculin, ci pentru a putea înţelege o parte din fenomenul evoluţiei acestor standarde artificiale şi nemiloase faţă de adevărata natură feminină şi faţă de trupul femeii. Înţelegând acest fenomen, sper să te poţi elibera de sub tirania acestor exigenţe nerealiste şi mutilante pentru frumuseţea ta naturală. Mă vei întreba poate cum este posibil să-ţi menţii încrederea în tine dacă nu te încadrezi standardelor lumii în care trăieşti şi îţi voi răspunde acestei în mai multe feluri.
În primul rând, a te supune unor standarde înseamnă a ignora şi a nesocoti unicitatea felului tău natural de a fi. A trăda ceea ce îţi este propriu şi a alege să porţi o uniformă convenţională care te omogenizează conform criteriilor generale, mai curând decât îţi onorează esenţa personală. Ar fi ca şi cum ne-am propune să transformăm toate rândunicile în privighetori, merii în peri, trandafirii în crini, vulpile în pantere şi aşa mai departe. E important să ne amintim să îmbrăţişăm pline de acceptare existenţa mai multor tipuri de frumuseţe care pot cuprinde inclusiv ipostaze diametral opuse actualelor criterii estetice. O lume în care nu ar exista diversitate, ar fi o lume fadă, plictisitoare, lipsită de surprize şi de prospeţime.
În al doilea rând, dacă te-ai conforma exigenţelor exterioare, cum ai mai putea avea vreodată încredere în tine câtă vreme tu însăţi alegi să te trădezi? Încrederea vine din acceptare şi din cultivarea unui sentiment de siguranţă. Mă simt în siguranţă atunci când nevoile mele sunt acceptate şi susţinute, inclusiv nevoia de a fi aşa cum sunt. De fiecare dată când pun aşteptările celorlalţi despre cum ar trebui să fiu mai presus de natura mea şi de fidelitatea faţă de propria fiinţă, mă trădez pe mine însămi. Ori cum aş putea avea încredere în cineva care mă trădează constant? Cum să îmi păstrez înrederea şi respectul faţă de mine în astfel de condiţii? A avea încredere în mine înseamnă să am încredere în capacitatea mea de a avea grijă de mine în cel mai înalt grad. Şi atunci când învăţ să mă accept aşa cum sunt şi să mă îngrijesc de propria mea evoluţie, voi putea face acelaşi lucru şi faţă de ceilalţi, inclusiv faţă de bărbaţii din viaţa mea. Voi învăţa să fiu empatică, să simt compasiune şi acceptare faţă de lipsurile şi rănile lor din care se pot naşte inclusiv prejudecăţi legate de cum ar trebui să fie calitatea prezenţei mele şi înfăţişarea trupului meu. Atunci când o femeie învaţă să se accepte fără să se mai judece pe sine, ajunge la pace cu întregul univers şi învăţa dansul creşterii împreună. Pentru a putea aduce conştientizare şi transformare celor în jurul tău, primul pas este să întri tu în acest proces personal cu autenticitate şi cu smerenie. Dacă într-o cameră cu mai multe persoane, una singură se decide să aprindă o lumânare, strălucirea ei îi va lumina cu siguranţă şi pe ceilalţi, deşi ei încă nu au făcut acest pas pentru ei înşişi. Nu îţi pierde speranţa, draga mea, şi nu încerca să transformi pe nimeni. Lucrează cu inima ta, lucrează cu 
trupul tău, cu energia pământului, cu energia apei şi împreună vom putea reaprinde din nou candela frumuseţii născută din adevărata îmbrăţişare plină de iubire şi acceptare a ceea ce suntem.
„«Femeia nu poate determina cultura să devină mai conştientă spunând-i: „Schimbă-te». Dar poate să-şi schimbe atitudinea faţă de sine însăşi, dezamorsând astfel proiecţiile depreciative. Şi face lucrul ăsta recuperându-şi corpul, nerenunţând la bucuria pe care i-o aduce trupul ei natural, respingând iluzia, atât de răspândită, potrivit căreia fericirea aparţine doar celor cu o anumită conformaţie sau vârstă, acţionând ferm, reîntorcându-se la sine şi trăindu-şi viaţa din plin. Acest mod de a se accepta, această stimă de sine reprezintă începutul schimbării atitudinilor în sânul culturii.” Dr. Clarissa Pinkola Estes, Femei care aleargă cu lupii.
Ajută-te de comunităţile feminine din jurul tău, iar dacă nu cunoşti astfel de comunităţi, creează-le. Ele pot fi athanorul în care feminitatea ta va învăţa să înflorească din nou găsindu-şi un sol fertil pentru acest lucru în sânul împărtăşirilor cu suratele tale, aşa cum se întâmpla pe vremuri în faimoasele corturi roşii, în care femeile se adunau la adăpostul misterului feminin al propriei menstruaţii, al naşterilor, al schimbărilor de etape din viaţa lor şi al dezvăluirilor pline de înţelepciune, bucurie şi graţie. În astfel de comunităţi:
”Nu se făceau niciodată comentarii răutăcioase de genul: ”eşti prea grasă” sau ”prea slabă”, ”ai sânii prea mari” sau ”ai sânii prea mici”. Fiecare forma a corpului era văzută ca un cadou, hărăzit de destin. Era de datoria noastră să-l folosim cât mai bine. (…) Compasiunea faţă de tine însăţi şi faţă de alte fiinţe era o parte a filosofiei lor de viaţă.”, (Rosina-Fawzia Al-Rawi, ”Secretele bunicii”).
Iată cât de necesar este ne vindecăm de reflexul toxic al comparaţiilor cu femeile din jurul nostru sau şi mai rău, cu cele din reviste, care adesea suferă multe cosmetizări digitale pentru a arăta cât mai aproape de standardele estetice impuse de diferite industrii ale zilelor noastre (precum cea a modei, a cosmeticelor, a produselor şi serviciilor de remodelare corporală etc.)
E important să ne amintim că a fi în prezenţa trupului unei femei este un act mistic, ca atunci când ne aflăm înaintea unui sanctuar. Căci dintre toate minunile lumii, pe el l-a ales Dumnezeu pentru a-i încredinţa taina cea mai mare dintre toate, aceea a zămislirii vieţii. Dacă învăţăm să cultivăm atitudinea potrivită faţă de acest trup:
- Nu îl vom mai putea supune niciodată unor standarde vremelnice şi superficiale.
- Îl vom privi cu pietate şi cu reverenţă, cu evlavie şi cu recunoştinţă.
- Vom simţi din nou imboldul de a învăţa să-i desluşim natura, să-i ascultăm cu smerenie mesajele pe care ni le transmite prin somatizările sale ori de câte ori întrecem măsura sau ne abatem de la cale.
- Ne vom aminti să-i onorăm capacitatea de a se adapta de fiecare dată condiţiilor noi din viaţa noastră, de a ne echilibra atunci când ne deconectăm de noi şi de a ne purta prin lume cu verticalitate şi stabilitate.
Trupul nostru este un maestru tăcut care se exprimă prin limbajul simţurilor. El ne învaţă să ne cunoaştem şi acceptăm limitele, soliditatea, structura, greutatea, forţa, ritmurile, armonia între sus şi jos, între emisfera dreaptă şi emisfera stângă, între părţile noastre moi şi părţile noastre tari, între vulnerabilitate şi putere, toate puse în slujba recuperării întregului.
Pentru a nu uita să îi apreciem valoarea, trupul nostru trebuie împodobit, potrivit naturii sale, asemeni unui sanctuar. Împodobeşte-ţi trupul cu flori şi cristale, care să te readucă în contact cu energia solidă şi roditoare mamei pământ, cu miresme şi pene, care să te reconecteze la lejeritatea adierilor de primăvară, cu culori vii şi strălucitoare, care să-ţi aprindă pasiunea jucăuşă a focului, cu materiale fine şi unuitoare, care să-ţi redea fluiditatea curgătoare a apei.
”Aţi fost învăţate să apreciaţi o floare, care este un obiect simplu. Aţi fost învăţate să apreciaţi un copac, care e un obiect simplu. Aţi fost învăţate să apreciaţi pietrele, stâncile, munţii, râurile, dar nu şi propriul vostru trup. Acesta nu va copleşeşte niciodată. Este adevărat că este atât de aproape de voi încât este uşor să uitaţi de el. Este atât de evident, încât este uşor să-l neglijaţi. Dar el reprezintă cel mai frumos fenomen din natură. (…) Dacă voi înşivă nu îl puteţi iubi, cum ar putea altcineva să vă iubească trupul? Dacă voi înşivă nu vă iubiţi corpul fizic, nimeni altcineva nu îl va iubi, căci vibraţia voastră de respingere îi va ţine pe ceilalţi la distanţă.” Osho, Cartea despre femei
A-ţi iubi trupul înseamnă să înveţi să fii conştientă de el în fiecare clipă, să respiri conştient, să mergi conştient, să mănânci conştient, să faci dragoste conştient, să dansezi conştient, să fii prezentă în trupul tău de femeie. A fi în contact cu trupul tău înseamnă să-i onorezi fiecare parte şi, totodată, întregul. ”Pare că pământul se exprimă prin dansatoare, invitând-o la dans. Fiind aşezată pe pământ, dansatoarea ia în stăpânire pământul şi viceversa. Forţa pe care o dansatoare şi-o extrage din pântecele ei se intensifică prin acest contact direct. Coapsele şi partea de jos a corpului ei sunt puse în evidenţă prin acest dans, în care Marea Mamă se revelează. Prin acest dans, o femeie îşi exprimă relaţia ei de iubire cu pământul şi pune în lumină conştiinţa vieţii care dă naştere tuturor lucrurilor din acest pământ demn de admiraţie. Dansatoarea devine o soră a pământului care-i trezeşte conştiinţa valorii vieţii.” Rosina-Fawsia Al-Rawi
Tălpile tale sunt făcute să te susţină, să-ţi ofere sentimentul de stabilitate şi înrădăcinare, să îţi reveleze
în fiecare clipă relaţia cu pământul care te susţine şi te hrăneşte.
Picioarele tale, asemeni coloanelor unui templu, sunt pilonii de rezistenţă ai trunchiului tău. Ele îţi permit deplasarea prin viaţă, te învaţă să păşeşti liberă şi încrezătoare spre obiectivele tale. Dacă ştii să le asculţi, ele te pot învăţa dansul, ritmul, balansul dintre doi paşi sau chiar plutirea în salturi sprintene şi agile.
Şoldurile tale cunosc taina unduirii. Ele sunt leagănul vieţii şi promisiunea roadelor ce vor să vină. Bazinul tău este tron pentru pântec, iar pântecul este cuptorul tău alchimic, lăcaşul misterios al tuturor transformărilor din viaţa ta.
Pieptul tău e lăcaşul cântecului şi al poeziei, dar tot în el sunt ferecate şi toate suspinele tale neslobozite încă. Sânii tăi ştiu să hrănească şi să dezmierde, fiind şi adăpostul la pruncii tăi se vor refugia pentru a-şi ascunde lacrimile, durerea şi frica provocate de asperităţile lumii. Inima ta este altarul acestui sanctuar. Este izvor nesecat de iubire, gingăşie şi frumuseţe. Ai grijă de ea şi nu o lăsa să se contamineze prea mult timp cu emoţii toxice, deşi fac şi ele parte din viaţă. Găseşte o cale de a-ţi face igiena inimii zilnic sau măcar săptămânal. Vorbeşte despre ceea ce simţi sau scrie, desenează, dansează. Fă-ţi un jurnal, găseşte-ţi un duhovnic sau un terapeut, apelează la un confident de încredere, fă tot ce îţi este la îndemână, dar nu îţi fereca inima cu tot cu emoţiile neprocesate încă.
Gâtul tău, ca un turn ce susţine cupola, face legătura între lumea ta de sus şi lumea ta de mijloc, dar tot el 
te pune în legătură cu lumea din afară, fiind păstrătorul corzilor vocale. Asemeni unui veritabil turn din vechime, el poate fi şi locul în care sunt exilate sau rătăcite toate cuvintele tale nerostite. Tristeţi, revolte, strigăte de ajutor, doruri sau nevoi tăinuite – toate rămân blocate în gât, tulburând uneori tiroida, alteori coborând mai adânc în trup, ca într-o temniţă pe care o erodează treptat, în încercarea disperată de a se face auzite măcar pe alte căi. Somatizarea este forma prin care trupul reuşeşte să exprime în propriul său limbaj simbolic emoţiile care au fost îngropate de vii în interiorul său. Somatizarea este calea prin care trupul nostru ne aminteşte că el nu este şi nici nu vrea să fie o temniţă a sufletului nostru (în greaca veche exista un joc de cuvinte soma/sema: ”soma” – ”trup”, ”sema” – ”închisoare”), ci este, mai curând, un vehicol sau instrument de manifestare al sufletului în lume.
Umerii şi braţele tale au forţa de a purta poveri de multe feluri, dar sunt şi reazemul pe care cei necăjiţi îşi găsesc sprijinul şi alinarea. Aminteşte-ţi că braţele tale au ştiinţa de a cuprinde, proteja şi îmbrăţişa, iar mâinile tale sunt maestre în nesfârşite dibăcii: a înfăşa prunci, a găti mâncare, a cultiva grădini, a împleti cosiţe, veşminte sau podoabe, a mângâia, a dezmierda, a lupta, a prepara parfumuri şi licori vindecătoare, a tasta, a manevra diferite instrumente tehnice sau muzicale, a simţi şi a vedea ceea ce uneori nici ochii nu pot desluşi.
Capul tău, cupolă semeaţă, depozitar de înţelepciune şi catalizator al întregului, e totodată şi refugiul pe care ţi-l găseşti uneori din calea instinctelor tale de nestăvilit. El are funcţie de comunicare, receptare auditivă şi vizuală a stimulilor din exterior, orientare, intuiţie, percepţie, digestie şi exprimare. Capul tău este rezumatul succint al întregului trup. El este locul pe care se aşază cununa tuturor victoriilor tale, dar şi aceea a uniunii prin iubire în faţa lui Dumnezeu. De aceea, poartă-l cu graţie şi demnitate, fără să te laşi totuşi confiscată de el. E o încununare a întregului, dar nu este întregul!
Fiecare celulă a trupului tău este păstrătoarea unei memorii ancestrale. Nici măcar un singur fir de păr din capul tău nu este complet reproductibil de către om cu toate progresele stiinţifice ale ultimelor secole. Trupul tău este un miracol din tălpi până în creştet şi îi datorezi uimire, respect, iubire şi grijă. Bucură-te de trupul tău de femeie în fiecare dimineaţă în care în care te trezeşti în adăpostul lui cald şi binevoitor. Mulţumeşte cerului şi pământului pentru el şi învaţă să îl binecuvântezi ca să îţi devină o binecuvântare. Nu te mânia pe vulnerabilităţile, imperfecţiunile sau durerile lui, toate acestea au lucruri de pret să te înveţe despre tine. Priveşte-l cu îngăduinţă şi cu răbdarea de a învăţa să-i desluşeşti mesajele, nevoile, înţelepciunea. Preţuieşte miracolul trupului tău pentru ca viaţa ta să fie mai bogată, mai tihnită şi mai plină de sens!
Dacă îţi doreşti să explorezi, să descoperi şi să aprofundezi mai mult minunatele daruri pe care le poţi trăi la nivel de experienţă concretă în relaţie cu trupul tău, te invit să te împrieteneşti cu el în cadrul unui atelier prietenos: „Când corpul devine trup”.
Mai multe
Când corpul devine trup – atelier de împrietenire cu propria corporalitate (21 mai)
Atelierul pe care îl propunem are ca obiectiv împrietenirea cu propriul corp, să fii conştient de el, să îl locuieşti şi să îl onorezi. În acest fel, corpul ar putea deveni trup, adică loc al trăirii asumate şi plenare, în armonie cu tot ceea ce suntem.
Când vine vorba de a trăi în armonie cu trupul și sufletul, mulţi dintre noi întâmpină reale dificultăţi. Acest lucru se datorează mai cu seamă faptului că societatea occidentală are în spate o lungă tradiţie de raportare negativă faţă de corp. Acesta a fost considerat o temniţă a sufletului, mijloc de pervertire, sursă a tuturor tentaţiilor şi ispitirilor, nedemn de atenția și grija noastră care trebuiau îndreptate numai către spirit. Deşi istoria acestei perspective asupra corpului pare foarte îndepărtată, consecinţele ei ne mai bântuie încă la nivel de inconştient colectiv. Faptul acesta ne viciază posibilitatea unei raportări sănătoase la propria corporalitate. Mărturie stă panoplia bolilor care ne însoţesc viaţa.
Pentru a schimba această paradigmă este necesar ca relaţia cu corporalitatea noastră să reintre pe un făgaş firesc. În acest fel, corpul ar putea redeveni trup, iar trupul templu ce găzduieşte esenţa divină şi eternă a fiecăruia dintre noi. Aceasta poate fi considerată cea mai înaltă provocare şi chemare a omului şi, nicidecum, lepădarea de lumea materială, pe care a fost creat să o încununeze şi ocrotească.
Împrietenirea cu propria corporalitate la care vă invită acest atelier, prin intermediul explorărilor prin mișcare, ritm, reflectare și conștientizare specifice tehnicilor psihoterapiei prin dans și mișcare, are următoarele beneficii:
– activarea unei prezențe mai conștiente în propriul corp
– explorarea limitelor personale ca garanții ale propriei libertăți de exprimare
– echilibrarea emisferelor cerebrale prin exerciții de armonizare
– conștientizarea noțiunii de centru al propriului corp/al propriei ființe
– interiorizarea dialogului între centrul și limitele mele
– regenerarea tonusului psihic și fizic cu ajutorul muzicii, ritmului, mișcărilor libere și al interacțiunii cu ceilalți într-un cadru conținător și securizant
– clarificarea experiențială a relației cu spațiul înconjurător și cu luarea în stăpânire a propriului teritoriu
– împământarea și integrarea noțiunii de echilibru personal
– Îmblânzirea nevoii de control și deprinderea de cultivare a relaxării în mijlocul tensiunii
– explorarea calității și intensității prezenței personale în contexte de relaționare
– aprofundarea dinamicii dintre a vedea și a fi văzut, a fi protagonist și observator în mod simultan
– conectarea la sensul verticalității personale
– descoperirea confortului de a ne împărtăși propriile dificultăți cu oameni aflați într-un proces similar de autoexplorare.
Arhetipurile din Tarot – călăuze spre mitul personal (15 septembrie)
Pierdute în negura vremurilor, originile Tarotului ne vorbesc despre zei, taine şi înţelepciuni uitate. Cel căruia i-a fost atribuit în primă instanţă meritul de a le dărui oamenilor Tarotul, pentru a-i ajuta să dezlege cele mai adânci enigme, este zeul egipten Toth. Zeu al înţelepciunii, al ştiinţelor oculte, al scrierii sacre, mesager între cer şi pământ, el este omologul egiptean al zeului Hermes din mitologia Greacă sau Mercur din cea romană. Alte surse afirmă că Tarotul ar conţine secretul Shambalei şi că venirea lui în Europa s-ar datora ţiganilor nomazi care îl foloseau în scop divinatoriu. Şi cu privire la semnificaţia numelui acestei arte sau ştiinţe sacre, părerile sunt împărţite. Ipotezele care susţin originea egipteană a Torotului afirmă că această denumire provine din cuvintele „tar” care înseamnă drum sau cale şi „ro”care înseamna în egipteana veche rege, regal. Astfel că traducerea ar fi: calea regală a desluşirii misterelor vieţii. Cum atestările istorice spun că Tarotul a ajuns prima dată în spaţiul european prin Italia Evului Mediu, se vorbeşte şi despre descendenţa numelui său din latinescul „rota” (roată), care prin anagramare dă cuvântul „Taro”, căruia i s-a adăugăt în coadă litera „t”, pentru a sugera faptul că începutul şi sfârşitul se îngemănează, derivând unul din celălalt. Această interpretare face trimitere şi la arcana numărul 10 – Roata Norocului, care vorbeşte despre toate ciclicităţile vieţii care ne poartă prin diferite suişuri şi coborâşuri în încercările noastre de a dezlega enigma supremă „Cine sunt eu?”.
Newsletter
