Scurtă istorie a interpretării viselor
Credinta ca visele reprezinta mesaje de la zei poate fi regasita in mai multe culturi ale Atichitatii. Biblia abunda de exemple in care Dumnezeu li se arata credinciosilor sai in vis, transmitandu-le invataturi si mesaje importante. Grecia antica este creuzetul in care a fost instituita meseria care ii desemna pe cei binecuvantati cu darul interpretarii viselor, numiti onirocriti. Unul dintre cei mai faimosi onirocriti ai lumii antice este Artemidor din Efes. El este cel care a intocmit prima lucrare dedicata talmacirii viselor, in interiorul careia erau cuprinse numeroase exemple de interpretari oferite viselor anumitor personaje contemporane lui. Despre acestea se spune ca, in cea mai mare parte, s-au adeverit.
Asa se face ca interpretarea viselor a fost ridicata la rangul de practica divinatorie, prin care initiatii puteau prezice viitorul. Prin aceasta ea juca un important rol si la nivel politic – multe decizii fiind luate in urma cercetarii viselor considerate a fi relevante. In acest sens, erau ridicate altare sau temple dedicate acestui tip de divinatie. Oamenii veneau, batand adesea cale lunga, pentru a primi vise profetice in timpul somnului pe care aveau sa il doarma acolo.
Sacerdotii lui Apollo practicau un ritual denumit oniroterapie, prin care incercau sa induca oamenilor afectati de vreo boala vise tamaduitoare in timp ce acestia dormeau in templu.
Odata cu primele secole crestine, interesul aratat viselor cunoaste un declin datorita reticentelor pe care le manifesta o parte din Parintii Bisericii fata de practicile divinatorii. Ei considerau ca visul are un caracter inselator, putand fi chiar o unealta a diavolului de a-i sminti pe oameni.
In romantism insa, visul cunoaste o noua epoca de inflorire, recapatandu-si aura fascinatorie prin care devine o sursa de inspiratie privilegiata pentru poeti si artisti, in genere.
Cel care pune pentru prima data bazele stiintifice ale interpretarii viselor este parintele psihanalizei, Sigmund Freud. Prin metodele sale de cercetare, Freud confirma intuitia veche de mii de ani a lui Platon legata de faptul ca oamenii se cunosc dupa visele lor. Freud considera visul drept calea regala catre inconstient si identifica in cadrul sau doua tipuri de continut: continutul manifest si continutul latent.
Continutul manifest reprezinta sirul evenimentelor onirice pe care ni-l amintim la trezire. In spatele acestui material exista insa un continut latent care indica sursa reala, de profunzime a visului. Adesea, la baza acestui continut latent stau anumite dorinte refulate sau aspecte complexuale. Bariera care se interpune intre cele doua tipuri de continut ale visului, poarta numele de cenzura si nu este altceva decat rezistenta noastra fata de complex, fata de acea zona vulnerabila a sufletului in care ne ferim inconstient sa ajungem din cauza unor sentimente precum cele de frica, rusine sau vinovatie.
Spre deosebire de interpretarea freudiana, care identifica in spatele visului un intreg laborator de disimulare, Carl Gustav Jung (intemeietorul psihologiei analitice) considera visul drept o expresie nuda a inconstientului. Psihologul elvetian recomanda ca visele sa fie interpretate asemenea unor hieroglife, si nu ca un cod secret. Visele nu isi ascund mesajul real, insa vorbesc intr-o limba diferita de cea a constiintei. Astfel incat putem spune ca analistul este ‘bilingv’, avand capacitatea de a traduce, pe cat posibil, limbajul inconstientului in limbajul constiintei.
Add A Comment