Semnificația anului 2020 din perspectiva arhetipurilor Tarotului de Marsilia

2020 este din punct de vedere tarotologic un an purtător al vibrației Împăratului, ca notă simbolică generală (întrucât suma tuturor cifrelor acestui an este 4).

Ca grupuri de câte două cifre, dubla repetiție a lui 20 ne duce cu gândul la semnificațiile arcanei Judecata, iar la nivelul cifrelor individuale aflate în componența acestui an întâlnim vibrația Papesei (arcana 2) și a Nebunului (arcana fără număr – 0 sau 22).

Vom analiza pe rând toate semnificațiile simbolice ale acestor 4 arhetipuri, urmărind modul în care vibrațiile lor se întrepătrund și conlucrează pentru a ne însoți cu tâlc și sens pe parcursul acestui an ce se așterne înaintea noastră.

Împăratul este în primul rând un suveran al materiei, un maestru al manifestării în modul cel mai concret al idealurilor și potențialităților celor mai înalte și, totodată, un păstrător al limitelor sănătoase. Tot el este și marele arhitect care pune temelii stabile tuturor construcțiilor noastre.

Când vorbim despre materie, vorbim despre lucrurile cele mai concrete ale vieții, începând cu însuși corpul nostru, cu casa în care locuim, cu situația financiară de care dispunem, cu statutul social sau ierarhia profesională pe care o ocupăm. Toate aceste aspecte ale vieții pot face subiectul analizei noastre de începutul lui 2020, căci, vorbind despre ele ne aliniem vibrației celei mai specifice a Împăratului.

Înainte de toate, Împăratul este stăpân al propriului teritoriu, al propriului său regat. Ca atare, o altă întrebare pe care ne-o putem adresa cu sens la acest început de an ar fi: care este teritoriul meu? Unde mă simt cu adevărat în deplină suveranitate în viața mea? Ce domeniu al existenței mele aș vrea să îmi rafinez până la statutul de excelență în acest an?

Așadar, primul lucru indicat în acest an ar fi să ne delimităm cu precizie teritoriile pe care intenționăm să ni le dezvoltăm, poate începând chiar cu conștientizarea necesității de a ni le lua în stăpânire, de a ne revendica dreptul asupra lor. Poate că până acum am investit mult timp și energie în proiectele și munca noastră, iar acum a venit vremea să ne revendicăm un timp personal în care să avem grijă de trupul nostru (ca prim teritoriu și sălaș al vieții) și de nevoile lui – o alimentație sănătoasă și conștientă, mișcare revigorantă, somn de calitate, timp în natură, dans, masaj, mângâieri, poate o saltea nouă pe care să ne putem odihni corespunzător etc. Sau poate am abandonat într-un cotlon prăfuit de gând o pasiune dragă sau un vis mai vechi sau un proiect creativ. E timpul să le croim calea spre materializare!

Există un paradox subtil în noțiunea simbolică de Împărat, întrucât el reprezintă simultan atât tatăl, vârful unei ierarhii sau construcții – prin ideea de lider care se reliefează puternic din înfățișarea sa, cât și baza acesteia – prin faptul că stăpânește materia, care reprezintă tot ceea ce este mai elementar, mai pământesc. Amintesc aici și rădăcina etimologică a cuvântului ”materie”, ce își are originea în latinescul matter – ce semnifică mama, sursa și izvorul tuturor lucrurilor. Observăm astfel, o dublă trimitere la noțiunea de mamă din simbolistica anului 2020 – o dată prin această materie pe care Împăratul ne învață să o stăpânim în mod responsabil și autentic și apoi prin prezența Papesei în vibrația acestui an, care este marele arhetip al maternității.

Ca atare, una dintre semnificațiile importante ale acestui an este ne refocusăm atenția asupra nevoilor și principiilor de bază, inclusiv prin conectarea la atributele energiei materne care ne învață să ne aducem la viață ceea ce avem de născut pe lumea asta (copii, idei, proiecte), să ocrotim viața în toate formele ei cu devotament și simț de răspundere începând de la trupul nostru, casa noastră, comunitatea din care facem parte și chiar de marele leagăn al vieții – Mama Pământ.

Aș vrea să observăm aici cu luare aminte marele semnal de alarmă sub auspiciile căruia a început acest an prin incendiile din Australia care transmit către întreaga planetă și omenire un strigăt puternic de conștientizare a responsabilității pe care o avem față de casa și mama noastră primordială – Planeta Pământ. Faptul că acest an și această decadă începe cu semnal de alarmă colectiv atât de puternic are o legătură strânsă și cu semnificația arcanei Judecata prezentă de două ori în vibrația anului sub forma numărului 20. Judecata vine în primul rând cu rolul specific de trezire și elevare a conștiinței, iar acest an începe în forță accentuând această temă – treziți-vă cât nu e încă prea târziu! Căci nesocotind legile echilibrului natural și grija față de această planetă este ca și când ne-am tăia singuri ”craca de sub picioare”.

Întorcându-ne la Împărat, o altă formă de stăpânire sănătoasă a materiei ține și de raționalizarea consumului nostru cotidian și a modului în care știm să valorizăm ceea ce avem. El fiind și maestrul limitelor sănătoase, e important să ne dezvoltăm în acest an cât mai bine capacitatea de a ne chivernisi veniturile pentru a nu ajunge la o risipă inutilă a resurselor personale și a celor globale.

E momentul să ne întoarcem mai mult atenția către noțiunea de reciclare, de investiții cu sens și de responsabilitate atât față de propria noastră ogradă, cât și față de comunitatea în care trăim (putem face asta inclusiv propunându-ne să investim strict în produsele locale, atât pentru consolidarea economiei regionale, cât și pentru evitarea poluării excesive produse de transportul produselor aduse din zone îndepărtate ale lumii).

E momentul să ne gândim mai concret la viitor, la moștenirea pe care o vom lăsa copiilor noștri și generațiilor de după noi și să ne oprim din risipă și din compulsia inconștientă de a cheltui și risipi resursele fundamnetale ale planetei, distrugând astfel șansele la o viață sănătoasă și normală ale urmașilor noștri. E timpul să ne ridicăm deaspura gândirii limitate la nevoile imediate și să ne formăm o viziune de ansamblu în care să luăm în calcul și strategiile necesare unui viitor sustenabil.

Împăratul este și guvernatorul planului mental – ca atare avem nevoie să ne cultivăm cât mai conștient gândirea strategică, discernământul, ordinea, structura, mintea trează și limpezimea viziunii. Nu ne mai putem permite să zăbovim în ignoranță, căci Împăratul ne adresează invitația de a deveni stăpânii propriului destin și suveranii propriei existențe. El ne readuce în contact cu noțiunea de măreție interioară și cu faptul că orice gest al nostru are putere și contează atât pentru noi, cât și pentru lumea în care trăim. Ca atare, această suveranitate vine la pachet și cu noțiunea de responsabilitate față de ceea ce stăpânim – atât în lumea exterioară, cât și în lumea interioară.

Am elaborat mai sus despre cum putem stăpâni cu sens și conștiință materia exterioară, cât despre cea interioară, e important în primul rând să știm despre ce este vorba. Așadar, v-aș propune să vă faceți un inventar sau o reevaluare a darurilor cu care ați venit pe această lume și a diferitelor stadii de dezvoltare în care acestea se află. Tot de lumea interioară țin și visele, năzuințele, valorile, viziunile, ideile noastre. Dacă până acum doar am visat în mod abstract cum ar arăta împlinirea acestora, Împăratul ne anunță că a venit momentul să trecem la acțiune prin fapte cât se poate de concrete, prin gesturi mici sau mari (după posibilități), dar constante și temeinic dezvoltate cu hărnicie și devotament. Nu vă mai amăgiți așteptând la nesfârșit momentul cel mai oportun sau un bobârnac din partea Universului. Momentul acela a sosit, el este ACUM.

Și dacă tot vorbim de raționalizare și de capacitatea de a pune limite, într-un an de Împărat este momentul optim să analizăm unde și cui e necesar să-i spunem ”stop” în viața noastră. Pe unde ne pierdem inutil energia? Ce anume ne parazitează în mod constant? Care sunt sursele de contaminare cu credințe limitative, negativitate, criticism, judicativitate, standarde copleșitor de înalte, perfecționism, șubrezirea stimei de sine și descurajarea încrederii în forțele proprii?

O dată identificați acești factori perturbatori ai materializării potențialului nostru divin pe acest pământ, respirăm adânc, ne conectăm la stabilitatea și determinarea Împăratului și ne luăm din ea puterea și autoritatea de a pune limitele necesare.

Vulturul prezent pe scutul Împăratului din Tarotul de Marsilia simbolizează înălțimea spiritului și claritatea viziunii. Faptul că scutul stă pe sol, sprijinit de tron, semnifică faptul că treaba Împăratului este aceea de sacralizare a materiei și a lucrurilor de jos printr-o infuzie cu energia celor de sus. Prin valoarea sa numerică 4, Împăratul ne amintește că avem de-a face cu lumea simțurilor, cu receptivitatea senzorială, cu structura materiei și a formei. Energia lui ne perminte să ne folosim simțurile pentru a ne rafina spiritul (prin muzică, poezie, miresme, mângăieri, arome și arte frumoase). Operele de artă, deși au suport material, sunt purtătoare de spirit și ne pot transporta prin intermediul contemplației într-o dimensiune mult mai înaltă și mai subtilă care ne permite să evoluăm la nivel de conștiință. Așadar, putem face din 2020 și un an al contemplării frumosului sub toate formele sale, căci simțul estetic a fost dintotdeauna un mare maerstru călăuzitor spre lumea sufletului.

Părul alb al Împăratului și medalionul circular de la gâtul său sunt însemnele unei înalte înțelepciuni. Georges Colleuil ne amintește în lucrarea sa, ”Tarot l’Enchanteur”, că mandarinii chinezi purtau pe inimă un colier rotund de jad ce avea în centrul său un orificiu. Cu cât inițierea pe care o aveau era mai înaltă, cu atât orificul din centrul colierului era mai amplu, până în punctul în care, în cele din urmă, ajungea la stadiul de inel. Acest inel aproape vid de materie era semnul unei inimi larg deschise și aceasta era măsura adevăratei înțelepciuni – deschiderea, despuierea de surplusuri inutile, cvazi-absența materiei (ceea ce ne trimite simbolic cu gândul la o altă arcană din aceeași gama numerică cu Împăratul – Arcana 13). Această bijuterie sacră indică vacuitatea și ne arată faptul că Împăratul a reușit în sfârșit să își deschidă chakra inimii din care emană raza verde a iubirii infinite.

Pe de altă parte, semnificația generală a numărului 4 și a simbolismului Împăratului ne duce cu gândul la noțiunea de pătrat (cuvintele patru, pătrat, pământ au o rădăcină comună și comunică subtil la nivel de semnificație). Astfel, regăsim prin prezența colierului circular de pe inima Împăratului semnul tuturor gnozelor – cercul în interiorul pătratului, adică spiritul în miezul materiei, Iisus în pântecul Mariei etc. Această metaforă are rolul de a ne transmite faptul că fiecare dintre noi suntem purtători de suflu divin și de potențial sacru pe care suntem datori să îl manifestăm în lume cu înțelepciune și iubire.

În concluzie, Împăratul din Tarotul de Marsilia ne învață despre frumusețea naturii și despre grija pe care i-o datorăm prin iubirea față de această materie (mamă) care ne susține și ne hrănește în mod necondiționat. Totodată, ne amintește despre necesitatea oricărei căutări spirituale de a fi întemeiată în mod solid în lumea concretă, prin împământare, ancorare, aliniere cu baza, cu rădănile noastre, cu axul propriu.

Cele 3 niveluri de lucru ale Împăratului sunt asupra următoarelor planuri:

  1. Materia, structura, autoritatea, noțiunea de tată și tot ceea ce derivă de aici
  2. Noțiunea de limite, de formă și de teritoriu
  3. Gândirea rațională, inima creatoare

Atenție sporită e necesar să avem, legat de trăirea foarte amplificată a energiei Împăratului, la riscul de prea multă rigidizare, împietrire a inimii din prea mult calcul rațional, blocarea creativității din prea multă strategie sau diminuarea empatiei dintr-un pare mare accent pus pe lege și ordine. Într-un an de Împărat este necesar să avem, totodată, o atenție sporită față de tot ceea ce vizează litigiile legate de teritoriu, proprietăți, finanțe, granițe, conducători, management, relația cu pământul (secete, cutremure, alunecări de teren etc.) sau relația cu tatăl, cu legea, cu ordinea socială și cu structurile de orice fel.

Trecând acum rapid în revistă și semnificațiile arcanei 20 (Judecata), prezentă și ea în vibrația anului 2020, vom aminti în plus față de noțiunea de trezire a conștiinței, deja evocată anterior, și nevoia de evoluție spirituală, de depășire a orizonturilor înguste și de renaștere în deplină autenticitate (subliniată de nuditatea celor trei personaje umane prezente în partea de jos a arcanei).

Avem două planuri în această arcană – planul uman care ne prezintă momentul de pietate a masculinului și a feminului în fața învierii și ridicării din mormând a personajului aflat cu spatele la noi, evocând poate ideea de mister, de secret al celui renăscut sub o nouă formă (personajul central ne duce cu gândul la Hermafroditul ce părăsește baia lui Mercur ca feminin și masculin în același timp în cadrul procesului alchimic).

Această renaștere vorbește despre lăsarea în urmă a tot ce e vechi, întunecat și inactual în ființa noastră, despre depășirea credințelor limitative, a dogmelor învechite, a valorilor desuete. Ca atare, vă propun să identificați ce astfel de credințe vă parazitează evoluția și să găsiți maniera optimă de a renunța la ele, înlocuindu-le cu noi valori capabile să vă susțină procesul de asccensiune a conștiinței atât de necesar în anul ce tocmai începe.

Recunoaștem în arcana 20 semnul unei deschideri a spiritului, a corpului și a sufletului generată de înțelegerea mesajului de origine celestă care ne duce deja cu atenția spre al doilea plan al arcanei – planul angelic. Regăsim aici un înger ascuns în spatele soarelui, ieșind dintr-un nor albastru și ținând o trompetă – imagine alegorică a Judecății de apoi. Trompeta nu este însă poziționată în dreptul gurii îngerului, ci în dreptul inimii lui, ceea ce ne trimite cu gândul la noțiunea de dezvoltare a unei ascultări interioare, a încrederii acordate intuiției noastre și acelui tip de sensibilitate a inimii, capabilă să deslușească mesajul subtil, dar revelator provenit din planul divin. A venit vremea să ne ascuțim auzul subtil pentru a putea percepe mesajele necesare trezirii noastre într-un nou plan al Conștiinței.

Aceată arcana a înălțării din mormântul ignoranței ne invite să ne revelăm nouă înșine și lumii în care trăim adevărata noastră natură profundă și esențială. Acest lucru are nevoie în prealabil de o evaluare clară a condiționărilor care ne țin captivi în iluzie, minciună, culpabilitate și manipulare. Revelația se poate realiza doar în urma unei treziri din somnul conștiinței printr-o Judecată limpede, cu sensul de înțelegere autentică a lucrurilor, evenimentelor sau oamenilor.

O astfel de judecată este diferită de aceea născută din orgoliu spiritual și culpabilitate, pe care o emitem din teama de a nu fi noi înșine judecați de către ceilalți. Nevoia de recunoștere și aprobare sunt două plăgi profunde ale sufletului uman care ne transformă în judecători vânători de validare. Judecata de sine sau a celorlalți constituie, în general, unul dintre cele mai mari obstacole în calea evoluției și a creșterii personale. Cel care judecă sau se judecă se îndepărtează de înțelegerea clară a lucrurilor.

Arcana 20 ne invită să depășim judecata și să o înlocuim cu o evaluare lucidă, să ne dezvoltăm intuiția prin cultivarea încrederii în ea și să o exprimăm cu iubire. În Judecată cuvântul se face auzit, iar rădăcinile subterane ale omului sunt vindecate, adică sublimate prin forțele care vin de sus.

Un mare spijin în acest demers poate fi chiar muzica (Judecata este și arcana muzicii) în tot ce conține ea vindecător, spiritual și creator.

Un alt ajutor de nădejde îl poate constitui demersul de a apela la terapeuți de încredere, întrucât Judecata este și arcana terapeuților aflați în slujba elevării conștiinței și a transformării interioare pe baza revelațiilor pe care le avem despre noi înșine în cadrul procesului terapeutic. Deci anul 2020 poate fi unul ideal pentru începerea unui astfel de demers.

 

Cele 3 niveluri de lucru asupra simbolisticii Judecătii sunt:

  1. Eliberarea de judecata de sine sau față de ceilalți, de sentimentul de culpabilitate și de nevoia de recunoaștere
  2. Angajamentul de trezire a conștiințelor
  3. Creația vibratorie în acord cu forțele purtătoare de inspirație

În concluzie, Judecata ne invită pe parcursul acestui an să ne cultivăm intuiția, acceptarea de sine, ascultarea vocii interioare, capacitatea de a înțelege și evalua lucid, trezirea conștiinței aducătoare de responsabilizare, renunțând la culpabilizarea paralizantă și la nevoia de recunoștere care ne consumă energia într-o perpetuă foame interioară insațiabilă.

Atenție sportită e indicat să avem la tot ceea ce ține de procese, acuzații, prejudecăți, zvonuri, bârfe, cutume, condiționări, îngrădiri ale libertății personale sau ale libertății de exprimare, relația cu legea.

Ajungând la Papesă (arcana corespunzătoare cifrei 2), ne amintim că vremea gestației și a visării a trecut și iată că a venit vremea să ne naștem și să ne aducem pe lume adevăratul nostru Sine, ideile, proiectele, intențiile și viața pentru care am venit pe acest pământ. Papesa este mama care dă naștere oferind cu-noaștere și inițiindu-ne în tainele subtile ale lumii nevăzute. Papesa este călăuza care ne invită la o călătorie în spatele vălului de aparențe și iluzii, în lumea interiorității și a esenței. Ea reprezintă arhetipul feminității înțelepte și inspiratoare care poate exista în orice ființă umană indiferent de gen, ca energie intuitivă și păstrătoare a secretelor ancestrale ce dorm în memoria noastră celulară așteptând chemarea potrivită care să le readucă la nivelul conștiinței. Această chemare poate veni chiar de la îngerul recent întâlnit în arcana 20.

Papesa îndreaptă spre noi Marea Carte a vieții în care fiecare ființă e invitată să își scrie propria poveste, propriul cântec al inimii. Astfel, dacă Împăratul ne amintește că suntem stăpânii propriului teritoriu, Papesa ne amintește că suntem autorii propriei povești pe care ne cheamă să o scriem cu har, cu inspirație, cu simț de răspundere și cu justețe.

Tot Papesa ne inspiră să căutăm partea nevăzută a lucrurilor, să vedem ce ne lipsește, ce am omis, ce am uitat, ce am ascuns sau ni s-a ascuns, ce am pierdut din vedere pe parcursul călătoriei noastre prin viață. Este ca și cum în acest mileniu și în această decadă s-ar pune un mare far sau o mare lupă asupra aspectelor care au fost ignorate cu desăvârșire în mileniul sau vremurile trecute atât la nivel global, cultural, cât și individual. Ce am pierdut din vedere ca umanitate? Ce am subestimat și am dat de-o parte în goana după putere, cunoaștere, evoluție știițifică, tehnologică sau economică? Oare nu tocmai energia feminină sacră a cărei reprezentantă arhetipală îi este Papesa? Oare nu tocmai emoția a fost pierdută în goana după rațiune, adâncimea în ascensiunea către înalt, frumusețea în căutarea eficienței, smerenia în focusarea pe recunoaștere, sensibilitatea în foamea de putere?

O reflecție adâncă se cere a fi făcută și în plan personal cu privire la acele lucruri din viața noastră pe care le-am pierdut din vedere ca până acum. Dintre acestea poate face parte tot ceea ce  are de-a face cu energia feminină: intuiția, creativitatea, emoțiile, relația cu corpul, cu hrana, cu noțiunea de grijă în general, atenția la detalii, linia feminină din neam, capacitatea de a relaționa, exprimarea afectivă, dimensiunea estetică a vieții, relația cu mama sau cu femeile din viața noastră, etc.

Din inițierea Papesei face parte și ideea de separare de propria mamă, ieșirea din orice formă de dependență care ne împiedică să ne revendicăm propria autonomie și maturitate. Însuși buricul nostru reprezintă mărturia separarii noastre primordiale de mamă ca deschidere a posibilității a continuării vieții în mod independent și eliberat din fuzionalitatea cu aceasta. Buricul nostru este pecetea ce ne amintește că avem capacitatea intrinsecă de a ne hrăni din propriile resurse și din rodul acțiunii noastre.

Astfel, Papesa ne mijlocește separarea de mamă, dar și vindecarea rănii materne printr-o inițiere mult mai profundă și mai subtilă – aceea în tainele adânci ale sufletului nostru și ale Marii Surse din care acesta provine.

Atenție sporită la secrete, lucruri ascunse, dezinformare, manipularea informațiilor, dependențe, iluzii, pseudo-maeștri, ocultism, pierderi (uneori pot surveni și anumite pierderi cu rol inițiațic cărora este foarte necesar să le decodăm sensul).

În sfârșit, Nebunul este ultima energie arhetipală care amprentează vibrația acestui an. El ne călăuzește în afară cărărilor bătătorite, a legilor stabilite de ceilalți și a structurilor de gândire convenționale. Nebunul este cel care ne scoate din tiparele și șabloanele tradiționale, culturale, personale. El ne facilitează deschiderea de noi drumuri care nu respectă alte legi în afară de acelea ale sufletului.

Nebunul ne învață calea libertății și a fidelității față de propriul nostru adevăr. Tot el ne îndeamnă să ne conectăm la noțiunea de ritm – atât prin onorarea ritmului personal, cât și prin conștientizarea ritmurilor cosmice. Nebunul ne invită să de eliberăm de condiționări, determinism, prejudecăți și dualitate. El ne conduce către noțiunea de totalitate și unitate.

Nebunul refuză să privească lumea ca pe ceva exterior lui. Dacă Împăratul stăpânește lumea, Nebunul este una cu lumea. El este peste tot la locul lui pentru că merge către libertate. Totuși, pentru ca Nebunul să-și poată găsi locul lui în lume, el trebuie să devină Împărat, căci altfel riscă să devină un paria, rămânând în afara legii.

Atenție sporită la riscul de posibile revolte, rebeliuni, haos, destructurare, decizii iraționale, reacții impulsive, prejudecăți, marginalizare.

Ca o concluzie generală, 2020 este anul care ne invită la trezire și renaștere a conștiinței într-o manieră mai prezentă, mai responsabilă, mai riguroasă, cu strategii clare pentru un viitor sustenabil, cu lărgiri de orizonturi, cu acțiuni concrete și constante în vederea materializării propriilor idealuri și potențialități, cu eforturi susținute și cu inimă ușoară. Este anul în care avem atât suportul, cât și datoria de a ne lărgi perspetivele, de a vedea dincolo de aparențe și de momentul prezent, de a lua în calcul consecințele fiecărui gest personal și impactul pe care îl avem în mod direct în lumea în care trăim. Este anul în care suntem chemați să ne revendicăm puterea, autoritatea, suveranitatea asupra propriului destin și să ne scriem cu inspirație povestea. E anul în care ne redescoperim vocea și ne-o facem auzită. Este anul în care ne putem elibera de sub jugul ignoranței, al credințelor limitative, al tiparelor fixe și al dependențelor de orice fel (inclusiv de anumite relații sau obiceiuri nesănătoase).

2020 poate fi anul marilor noastre ctitorii atât la nivel văzut, cât și nevăzut. Să îl parcugem cu inspirație, cu har, conștiință trează și inimă ușoară!

 

Articol de: Monica Daniela Găitănaru

Bibliografie: ”Tarot l’Enchanteur” de Georges Colleuil

 

 

 

 

 

 

 

Comments

  1. mihaela

    Multumesc pentru acest formidabil articol! toti oamenii ar trebui sa-l citeasca, toti rominii, e nevoie de educatie spirituala la nivel inalt.
    Multumesc.

Add A Comment