22 de făclii pentru trezirea Eroului interior

Se apropie Decembrie, lună a miracolelor, a magiei, a bilanțurilor, a Solstițiului de iarnă, a renașterii Divinului din noi și a celebrării tranziției de la vechi la nou.
Anul acesta mai mult decât oricând se anunță o perioadă de o intensitate aparte atât la nivel politic, social, psihologic, spiritual, chiar și astrologic. Din acest punct de vedere, urmează evenimente astrologice de mare anvergură, inclusiv o Eclipsă de Soare (pe 14 Decembrie) și Marea Conjuncție Jupiter – Saturn în Vărsător suprapusă chiar pe momentul Solstițiului de iarnă (21 Decembrie). Despre această conjuncție  specialiștii în Astrologie spun că marchează finalul unei lumi și începutul unei noi ere.
Astfel, fiind vorba despre un prag crucial pe care umanitatea îl va traversa, este necesar să ne pregătim în mod conștient pentru această trecere trezind la viață Eroul nostru interior în toată splendoarea și măreția lui.
De aceea, vă invit cu drag la un program de “restart” sufletesc, la o călătorie inițiatică și vindecătoare în care vom parcurge împreună simbolic, energetic, conștient și creativ cele 22 de trepte de înțelepciune ale călătoriei Eroului așa cum ne sunt ele prezentate de Arcanele din Tarot.
Acest program de 22 de zile are ca scop trezirea Eroului interior prin activarea celor 22 de coduri de lumină ce aparțin unei cunoașteri străvechi care a fost codificată într-un joc de cărți pentru a putea păcăli mințile ignorante ale celor neinițiați. Astfel, această cunoaștere sacră a rămas secretă foarte multă vreme, însuși cunvântul ”arcana” având semnificația de secret. Așadar, călătoria în care te invit este una în care cele 22 de secrete fundamentele ale existenței ți se vor putea revela într-o manieră pe care nu ai mai experimentat-o până acum.
🍀Facilitator: Monica Daniela Gaitanaru – primul formator român acreditat de către Școala Internațională Georges Colleuil în Referențialul Arhetipurilor Personale; psihoterapeut cu multiple specializări și facilitator a sute de cursuri și ateliere, cu o experiență în domeniul psihologiei și dezvoltării personale de peste 11 ani.
🍀Cum poți participa?
E simplu, vei primi zilnic în telefonul tău, pe WhatsApp, timp de 22 de zile, temele pe care le ai de parcurs, exercițiile, meditațiile, micile ritualuri și mantrele cu care vom lucra pentru activarea fiecăreia dintre cele 22 de făclii de lumină. Vei putea parcurge acest program de oriunde te afli, în ritmul tău, în funcție de rutina zilnică și de confortul tău personal.
🍀Când?
De pe 1 până pe 22 Decembrie în fiecare zi, în orice moment în care ai un răgaz potrivit pentru parcurgerea informațiilor, exercițiilor si meditațiilor pe care veți primi pe WhatsApp.
🍀Cum te înscrii?
Printr-un mail trimis la adresa: monica@psihologieanalitica.ro
🍀Taxa de participare: 600 RON, doar pentru aceasta ediție beneficiați de PREȚUL SPECIAL este de 330 RON și economisiți 270 RON!💰
🍀Beneficiile participării:
– Activarea semințelor noastre de lumină;
– Curățarea tiparelor și credințelor noastre limitative;
– Eliberarea de emoțiile toxice care ne țin captivi în blocaje și stadii inferioare de evoluție în raport cu potențialul nostru;
– Conectarea într-o manieră accesibilă și prietenoasă la o cunoaștere ancestrală;
– Parcurgerea celor 3 etape inițiatice ale călătoriei Eroului într-un mod practice și cu puternic impact energetic;
– Accesarea celor 22 de coduri de lumină și înțelepciune ale Tarotului;
– Escavarea inconștientului cu ajutorul unor instrumente simbolice pline de forță;
– Alchimizarea și recadrarea trecutului într-un mod profund vindecător;
– Conștientizarea Maeștrilor interiori pe care îi purtăm în noi și conectarea la călăuzirea lor;
– Explorarea amănunțită a unor părți ale ființei tale pe care nu le-ai analizat poate niciodată până acum;
– Reconectarea la întregul ființei tale, la perspectiva de ansamblu asupra propriei vieți;
– Apartenența la un grup de căutători de lumină și regăsire de Sine în sânul căruia te vei simți susținut(ă) și conținută în călătoria printr-o energie amplificată de eforturile comune ale fiecăruia dintre participanți de a evolua în aceeași direcție.
Te aștept cu inima deschisă și cu surprize care îți vor remodela viziunea!

Add A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.